Pentru atingerea obiectivului de cinci milioane de persoane vaccinate, anunţat de premierul Florin Cîţu, România trebuie să imunizaeze peste 1,1 milioane de persoane în două următoarele două săptămâni.
Colonelul de la IGSU Alina Moisoi, care este unul dintre responsabilii de comunicare din Comitetul de Vaccinare, spune că recordul înregistrat sâmbătă, când aproape 120.000 de persoane s-au vaccinat, a fost susţinut de maratoanele organizate la nivel naţional.
Potrivit acesteia, în acest weekend s-au desfăşurat 27 de maratoane ale vaccinării. De asemenea, numărul centrelor de tip drive thru a ajuns la 19.
Din ușă în ușă în zonele rurale
Ce se întâmplă însă de mâine, când o mare parte dintre aceste maratoane se încheie? Reprezentanții CNCAV susțin că miza cea mai mare rămâne vaccinarea în mediul rural.
Focusul nostru din perioada următoare este zona de rural, iar strategia noastră e „door to door”, adică din uşă în uşă. Deja au început să se deplaseze echipe mobile la oameni prin ţară, însă trebuie discutat un pic cu omul.
Alina Moisoi, reprezentat CNCAV:
„Noi credem că vom atinge ţinta de cinci milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie”, spune reprezentantul CNCAV.
Alina Moisoi susţine că lucrurile se mişcă în direcţia bună şi în ceea ce priveşte vaccinarea prin medicii de familie, care mulţi sunt şi din zona rurală. Potrivit celui mai recent bilanţ, peste 27.000 de persoane s-au vaccinat cu serul de la Johnson.
La începutul săptămânii, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, spunea că România trebuie să vaccineze cel puţin 50.000 de persoane pe zi cu prima doză, pentru atingerea obiectivului de cinci milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.
„În momentul de față avem capacitate de vaccinare suficientă încât să asigurăm ritmul de vaccinare care să ne permită să atingem obiectivele propuse”, mai declara Valeriu Gheorghiţă.
Beatrice Mahler: Vaccinarea a contribuit la scăderea numărului de cazuri noi
Managerul Institutului Marius Nasta din București, Beatrice Mahler, anunţă că la unitatea medicală pe care o conduce este o scădere vizibilă a numărului de pacienţi care se prezintă cu COVID, atât în secţie, cât şi la ATI.
„E o direcţie extrem de bună şi sper să o menţinem în acelaşi trend. Probabil că această scădere se datorează unui cumul de factori în care vaccinarea ocupă cel mai important rol din punctul meu de vedere”, spune Beatrice Mahler.
„În prezent, la Marius Nasta sunt 31 de pacienţi în secţia COVID şi 8 pacienţi la ATI. Un aspect important e că numărul de pacienţi cu forme severe este cam jumătate din numărul de pacienţi internaţi, iar cei opt din terapie intensivă sunt pacienţi de peste 65 de ani cu forme critice”, precizează Beatrice Mahler.
Potrivit acesteia, acest lucru permite reorganizarea activităţii. “Să prioritizăm activitatea către pacienţii cu sindrome post covid, către pacienţii cu boli cronice pulmonare care au acutizări şi e important să ne adaptăm şi să deschidem cât mai repede activitatea pentru toti acesti pacienti”, declară Mahler.
“Din punctul meu de vedere e realizabil obiectivul de a vaccina 5 milioane de persoane cu cel puţin o doză până la 1 iunie. Este foarte important să continuăm informarea şi mesajul să ajungă la toate categoriile sociale, la toată populaţia”, conchide managerul Institutului Marius Nasta.
La Blaj s-a stat la coadă în ploaie
În acest timp, maratoanele continuă să atragă doritori să se vaccineze. De exemplu, la Blaj oamenii au stat la coadă, în ploaie. Iar numărul celor veniți a fost atât de mare, încât în primele trei ore au fost epuizate toate cele 200 de doze care se aflau în centru. La solicitarea autorităților, DSP Alba a trimis în regim de urgență încă 500 de doze.
Maratonul de la Târgu Mureș
Vaccinarea în cadrul maratonului de la Târgu Mureș a început pe 14 mai și se va termina în această seară. Evenimentul a fost considerat un succes, după ce în primele 48 de ore s-au vaccinat nu mai puțin de 5.000 de persoane.
„Gândindu-mă la dimensiunea oraşului, chiar a judeţului, a numărului de fluxuri de vaccinare, 5.000 de persoane vaccinate reprezintă un record la nivel naţional”, a declarat Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, duminică, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Al doilea maraton de la Timișoara
Maratonul a început, vineri la ora 16.00, și se încheie luni dimineață, la ora 8.00.
Cel mai mare număr de vaccinări într-o singură zi, în județul Timiș, a fost înregistrat de sâmbătă până duminică: 6.659 de oameni imunizați la nivelul județului. Majoritatea s-au vaccinat la ediția a doua a Maratonului Vaccinării, unde până duminică la prânz erau administrate un total de 5.346 de doze, potrivit ziarului local Tion.
În cadrul ediţiei a doua a Maratonului vaccinării de la Timişoara, destinat rapelului celor vaccinaţi la sfârşitul lunii aprilie cu serul Pfizer, se vor putea administra şi vaccinuri Johnson & Johnson, în doză unică, celor încă nevaccinaţi.
Maratonul de la Ploiești
De asemenea, 3.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID-19 în cadrul maratonului care a început vineri după-amiază pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, dozele de vaccin fiind suplimentate, informează Agerpres.
În cadrul evenimentului sunt implicaţi 22 de medici, 22 de registratori şi 44 de asistenţi medicali. De asemenea, sunt implicaţi voluntar studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti.
Maratonul de la Iași
Și la Iași, maratonul de vaccinare de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” a început bine. În prima zi de deschidere zeci de oameni așteptau la coadă să se vaccineze, scrie Ziarul de Iași.
Maratonul de vaccinare împotriva COVID-19, organizat pentru persoanele de peste 16 ani, a început vineri, la ora 16,00, şi se va încheia luni, la ora 08.00. Sunt organizate 20 de fluxuri de vaccinare, fiind implicaţi aproape 1.000 de medici, asistenţi medicali, studenţi şi personal administrativ.
În total, peste 3.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID, până în prezent, la maratonul organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, a anunţat, duminică, prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş.
Maratonul de la Cluj-Napoca
Clujul rămâne fruntaș la vaccinare. Vineri a început maratonul non-stop de 3 zile, la Sala Polivalentă BT Arena, iar în ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 1000 de persoane, potrivit Ziua de Cluj.
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a anunțat, vineri, că 50% dintre românii care locuiesc în Cluj-Napoca sunt vaccinați împotriva Covid-19.
„Am discutat cu domnul primar Emil Boc despre accelerarea campaniei de vaccinare şi despre rezultatele deosebite pe care le-a obţinut în Cluj-Napoca, unde au atins peste 40% din populaţie vaccinată. (…) Sper ca în Cluj-Napoca să depăşim, cât mai curând, 50% din persoane vaccinate, şi vă îndemn pe toţi să veniţi la vaccinare”, a precizat ministrul într-o conferință de presă.
Pe site-ul vaccinare-covid.gov găsiți lista completă a locurilor unde puteți merge să vă vaccinați fără programare, dar și programul de lucru al centrelor.
Maratonul de la Constanța
Un maraton de vaccinare a început în acest weekend la cele patru mall-uri din municipiul Constanţa, unde se poate imuniza orice persoană, indiferent de localitatea de domiciliu, fără programare.
„Suntem aici să vedem cum a demarat această acţiune, timid, uşor, dar cu speranţe mari ca la finalul acestor trei zile să avem rezultate pozitive. Am ajuns la nivelul judeţului Constanţa la 23% vaccinaţi cu prima doză”, a transmis directorul DSP Constanţa, potrivit Hotnews.
Maraton special la Bran
Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei de vaccinare, a participat, sâmbătă, la maratonul de imunizare care a debutat în urmă cu o săptămână la Castelul Bran.
Medicul i-a imunizat pe turiştii care se aflau la munte şi care au mers la castel pentru a primi serul. De asemenea, pe 10 mai, președintele campaniei de vaccinare a mers la Craiova, unde a vaccinat persoanele pe stadionul Ion Oblemenco.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro