Varianta Delta, cunoscută inițial ca varianta indiană, a coronavirusului s-a răspândit deja în peste 96 de țări din lume, iar unele țări europene au anunțat deja restricții sau au încercat să accelereze din nou campania de vaccinare, cum a fost și cazul Franței.

Specialiștii atrag atenția că vaccinarea rămâne singura cale pentru a evita infectarea sau dezvoltarea formelor grave ale bolii. Dar cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva variantei Delta?

Comitetul Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare a subliniat, într-o informare emisă săptămâna trecută, că vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin însă eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, serul Pfizer/ BioNTech asigurând o protecție la spitalizare de 96%, iar AstraZeneca, de 92%.

Foto: CNCAV

Nu sunt în schemă, însă, eficiența vaccinurilor Johnson&Johnson și Moderna, folosite și ele în România.

Potrivit Financial Times, Moderna a transmis că eficiența vaccinului este redus la jumătate de varianta Delta, potrivit testelor de laborator, comparativ cu varianta inițială a virusului, dar compania spune că rezultatele sunt „încurajatoare”.

Johnson&Johnson, care se administrează în doză unică, a transmis că serul său produce un nivel mai ridicat de anticorpi împotriva variantei Delta decât împotriva Beta, prima dată identificată în Africa de Sud. Compania nu a furnizat cifre precise, dar a subliniat că oferă „protecție de durată” împotriva bolii.

Vaccinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID-19, scade riscul de internare, riscul de complicații și de deces, punctează CNCAV. De aceea, recomandă imunizarea cât mai multor persoane.

Tulpina Delta în România: 3 decese și 87 de cazuri identificate

INSP a actualizat marți, 13 iulie, numărul de infectări cu tulpina Delta în România, fiind raportate acum 87 de cazuri. Până în prezent, tulpina Delta a provocat trei decese în România – ultimele două au fost raportate săptămâna trecută, iar medicii au spus că ambele persoane decedate aveau comorbidități și nu fuseseră vaccinate.

Cu o campanie de vaccinare care s-a împotmolit și cu sub 5 milioane de persoane vaccinate complet, riscul unui val 4 generat de tulpina Delta este în creștere. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a precizat că varianta Delta va deveni dominantă în România până în toamnă, dar s-a arătat optimist că va crește și rata de vaccinare.

„Noi anticipăm că în următoarea perioadă vom avea o adresabilitate în creștere în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID-19, ca urmare a potenţialului variantei Delta de a deveni dominantă în rândul populaţiei, la nivel global”, a declarat medicul militar, pe 6 iulie.

În timp ce în România numărul de cazuri este unul extrem de scăzut, în medie 50 pe zi, varianta Delta produce creșteri importante în Europa. Marți, Spania a anunțat aproximativ 33.000 de noi cazuri, în timp ce Marea Britanie circa 34.000, potrivit Our World In Data.

În tot acest timp, restricțiile încep să reapară în Europa, iar temerile sunt în creștere că vacanțele europenilor se vor termina înainte de venirea toamnei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News