”Prima țară în care ne-am extins a fost Bulgaria. A fost o extindere foarte antreprenorială. Fără să avem lucrurile foarte bine pregătite, am fost acolo împreună cu un coleg și am luat toate fluxurile de bază. Și am zis: cum trimitem marfa, cum setăm prețurile, cum facem marketing, cum aducem retururile, cum facem service. Le-am desenat pe toate, am vorbit cu diverși furnizori locali de servicii, de curierat, de plată și așa mai departe. Și am dat drumul.

Bulgaria a fost bună pentru că e aproape și din punct de vedere logistic. Dacă punem cele două țări una lângă alta, Bucureștiul e cam în mijloc. Și avem orașe din România care sunt mai departe de București, unde avem depozitul, față de orice oraș din Bulgaria.

E o piață măricică, 7 milioane de oameni; populație la oraș ceva mai mare decât în România, Sunt spre 70%, România e pe la 55%; infrastructură rutieră ceva mai bună, infrastructură digitală cam la același nivel cu România. Dar cu potențial mare”, a declarat Stanciu, într-un interviu pentru Libertatea.

Acesta a povestit cum eMag a livrat un frigider către un schit de maici dintr-un vârf de munte și a fost nevoie să utilizeze mașini de teren pentru a putea ajunge.

Reamintim, România are mai puțini kilometri de autostradă decât Serbia sau Bulgaria, țări care sunt de două ori mai mici ca suprafață și populație și cu economii mult mai slabe.

Planuri de extindere

În acest moment, serviciile eMag sunt disponibile în România, dar și Bulgaria, Ungaria și Polonia.

Stanciu spune că a dorit să se extindă și în Moldova, mai ales că sunt multe cereri. Ba chiar există curse de autocare spre showroom-ul eMag din Iași, de unde sunt ridicate produsele comandate de peste Prut.

Acesta spus însă că încearcă să găsească o soluție și pentru Republica Moldova.

”După Bulgaria, am zis hai să mergem în Moldova. Un coleg de-al nostru foarte talentat, moldovean, l-am trimis acolo, a venit cu un raport și ne-am cam speriat. E piață închisă, cu taxe vamale, destul de mult, din păcate, piață neagră, vânzare fără facturi, deci nefiscalizată. Și ne-am speriat. Plus o piață potențial foarte mică, cu riscuri foarte mari și cu necesar de investiție foarte mare. Nu ne-a ieșit în niciun fel la calcule.

Și l-am luat pe Andrei, colegul care a fost acolo, și l-am trimis în Ungaria. Și el e cel care a deschis Ungaria, și a crescut-o de la zero la 100 de milioane de euro.

Ne-am dorit să găsim o soluție și pentru Moldova, pentru că primim foarte-foarte multe cereri. Avem comenzi plasate. Există, am văzut, și tour-uri care merg, comanda e cu livrare în showroom-ul nostru de la Iași și trec granița, vin cu autocar organizat, iau produsele și se duc înapoi. Lipsa asta de transparență și de gamă de produse este vizibilă acolo, deci e o oportunitate. Vrem să găsim o soluție să ajungem și acolo”, a spus Stanciu.

Ce e eMag și ce deține Stanciu personal

Grupul eMag include atât magazinele online omonime, cât și Fashion Days, compania de reparații și service Depanero, agenția de marketing digital Conversion Marketing, plus PC Garage. De asemenea, eMag mai deține Vaterra, cel mai mare marketplace din Ungaria. Grupul mai deține o investiție minoritară la producătorul de aplicații Zitec, plus 80% din compania de curierat Sameday Courier.

Iulian Stanciu controlează 21% din acțiunile eMag. Celălalt acționart este grupul sud-african Naspers. Antreprenorul a mai spus că Naspers a investit în eMag peste 100 de milioane de euro.

Stanciu mai deține personal și lanțul de magazine electronice Flanco, dar și Network One Distribution (NOD), o companie de distribuție de electronice și alte produse.

NOD este producătorul televizoarelor Horizon și Star-Light, tabletelor Serioux, dar și al brandurilor de unelte electrice Steihhaus și Heinner.

Stanciu a mai afirmat că anul trecut valoarea totală a comerțului online din România a fost de 2,8 miliarde de euro, din care eMag are o cotă de 600 de milioane de euro.


Citește și:

ANALIZĂ. Nu doar muncă, ci și distracție. Angajații vor să se joace mai mult la serviciu

Urmărește-ne pe Google News