• Răspîndindu-se mult mai ușor decât o gripă obișnuită, Coronavirusul a pus în alertă guvernele, pentru că dacă ar contamina milioane de oameni riscul e să depășească potențialul sistemelor medicale.
  • În cazul unei supracontaminări a populației, chiar dacă virusul poate fi tratat, poți ajunge să nu mai ai unde să-i tratezi pe oameni.
  • În privința comportamentului social, există valuri de ironii la adresa celor care încearcă să se pregătească, amintindu-se că, în România de pildă, au murit 1.900 de oameni în accidente de mașină într-un singur an.
  • Numai că studii serioase arată că oamenii reacționează diferit la pericolele neobișnuite și la cele cotidiene.
  • Felul cum reacționăm la situații precum epidemia de Coronavirus este influențat de predispoziții pe care le avem cu toții. Nimeni nu este imun la ele.

Raluca Toma este cercetător în cadrul Median Research Centre, un think tank independent bazat în București. A studiat științe politice la Universitatea Central Europeană (Budapesta, Ungaria) și Kenyon College (Ohio, SUA). Raluca Toma scrie în Libertatea analize și articole explicative în care elucidează fenomene sociale, clarifică statistici și încearcă să ofere o imagine informată asupra unor subiecte la zi.

Potrivit celor mai recente date de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în interiorul Chinei, 3,5% din oamenii care au avut un caz confirmat de Coronavirus au murit. 

În afara Chinei, mortalitatea este de 1,5% conform datelor de pe 29 februarie (urmărește aici rapoartele OMS). Riscul este mai crescut la cei în vârstă și cu afecțiuni cardio-vasculare. Coronavirusul pare să aibă o mortalitate mai redusă decât SARS – un virus înrudit, care a circulat în anii 2002-2003 – dar mai ridicată decât tulpina de gripă porcină (AH1N1), care a circulat în 2009-2010.

De ce e greu de calculat rata mortalității

Datele disponibile momentan sunt imperfecte, din mai multe motive. Ca statistică, rata mortalității ține, pe de o parte, de capacitatea de a diagnostica Coronavirusul și pe de altă parte, de capacitatea de a îl trata. Mulți din cei infectați probabil nu ajung la medic, ceea ce înseamnă că mortalitatea s-ar putea să fie chiar și mai scăzută decât pare astăzi. 

Experții consideră, de exemplu, că în Iran mortalitatea crescută raportată până acum e probabil datorată parțial nediagnosticării unei mari părți din cei infectați.

În același timp, mortalitatea poate înregistra unele salturi după apariția inițială a virusului pentru că durează ceva vreme din momentul infectării până la recuperare sau, în cazuri mai rare, deces, deci nu știm imediat deznodământul. 

Când vorbim de epidemii este important, însă, și cât de contagios este un virus. Spre exemplu, gripa spaniolă, care a circulat în 1918-1920 și a schimbat cursul istoriei, a avut o mortalitate estimată de „doar” 2-3% dar pentru că, în contextul de atunci, s-a răspândit foarte mult, a provocat zeci de milioane de decese la nivel global. 

Gradul de contagiune nu are doar un efect direct asupra riscului la care suntem expuși. El poate produce efecte și indirect, influențând raportul între nevoile populației și resursele medicale disponibile. 

Mai exact, dacă un virus (care nu e neapărat extrem de periculos în sine – așa cum pare acum Corona) se răspândește într-o asemenea măsură în care să depășească capacitatea sistemului medical dintr-o anumită zonă, atunci poate crește și mortalitatea.

Deocamdată, Coronavirusul pare considerabil mai contagios decât gripa sezonieră obișnuită. Fără măsuri de prevenție, o persoană obișnuită cu gripa sezonieră infectează, în medie, 1,3 persoane, în timp ce o persoană care are Coronavirus infectează între 2 și 4 alte persoane, conform celor mai recente estimări. Acest lucru explică măsurile destul de severe adoptate de diferite state sau autorități locale pentru a preveni răspândirea virusului, precum carantinele sau reducerea adunărilor publice.

De ce ne temem mai mult de gripă decât de accidentele de mașină, care-s mult mai frecvente?

Au apărut reportaje despre rafturi goale în unele magazine, iar unii caracterizează drept iraționale reacțiile publicului, precum achiziționarea de provizii. 

Oamenii nu sunt roboți capabili de o evaluare „perfect obiectivă” a riscului, lucru care de altfel e considerat imposibil de unii experți. Mai ales când vine vorba de evenimente rare și extreme, ne este greu să apreciem cât de mare este riscul și cum se compară cu riscurile la care ne expunem zi de zi.

Unii spun că oamenii se tem prea mult de evenimente precum atacurile teroriste ori Coronavirus, în condițiile în care alte incidente – cum ar fi accidentele de mașină ori accidentele în cada din baie – sunt mult mai frecvente și nu inspiră astfel de teamă. 

Simplificat, argumentul lor este că ar trebui să ne preocupe mai mult incidentele periculoase care se întâmplă des, și deci au șanse mai mari să ni se întâmple și nouă la un moment dat. 

Merită reflectat, ar spune aceștia, la faptul că în 2017 în România, au murit peste 1.900 persoane în accidente de mașină și că până acum în sezonul acesta, 47 oameni au murit după ce s-au îmbolnăvit de gripa sezonieră. 

Dar există niște motive pentru care situațiile mai „exotice” ne preocupă mai mult. 

Diferența între a calcula probabilitatea și a anticipa efectele

Percepția riscului este subiectivă, dar cercetătorii au observat că există anumiți factori care tind să afecteze felul cum gândim. Primul lucru care ne va ajuta să înțelegem cum reacționează oamenii la o epidemie este faptul că majoritatea oamenilor nu se gândesc doar la șansele ca ceva să se întâmple, ci și la efectul (sau consecințele) acelui eveniment. 

Există unele studii care sugerează că experții și oamenii obișnuiți înțeleg și calculează diferit riscurile. Dar aici vorbim de majoritatea oamenilor, iar pentru aceștia, calculul riscului nu ține cont doar de probabilitate ci și de gravitatea consecințelor. De exemplu, când mă gândesc dacă să opresc la culoarea roșie a semaforului când mă grăbesc la muncă, iau în calcul nu doar cât de probabil este să iau o amendă dacă trec pe roșu ci și costurile sau câștigurile posibile (cât de mare este amenda, cât de important e pentru mine să ajung mai repede la muncă). Cei doi factori contribuie ambii la „valoarea preconizată” a deciziei de a trece pe roșu.

Atunci când avem de-a face cu evenimente rare cu consecințe neplăcute și extreme, ne este mai greu să continuăm să luăm în calcul probabilitatea ca ceva să se întâmple. 

În al doilea rând, avem tendința de a supraestima șansele ca anumite lucruri rare, dar cu consecințe extreme să se întâmple. 

Ambele fenomene au fost observate și explicate de economiștii Amos Tversky și Daniel Kahneman, care le-au încorporat în teoria prospectivă. 

Când e vorba de evenimente cu un impact emoțional ridicat, devine și mai dificil să evaluăm riscul. 

Mai multe studii au arătat că atunci când suntem într-un scenariu cu încărcătură emoțională, ne gândim mai puțin sau aproape deloc la șansele ca un lucru să se întâmple. În schimb, ne concentrăm pe rezultatul pe care vrem să le evităm. E un fenomen pe care juristul Cass Sunstein l-a supranumit „neglijarea probabilității”.

Teama de necunoscut joacă și ea un rol. Atunci când nu sunt clare clare șansele ca ceva să se întâmple sau consecințele posibile nu sunt pe deplin cunoscute, tindem să apreciem riscurile ca fiind mai ridicate. 

Acest lucru contribuie la teama de terorism, a cărui probabilitate e redusă dar greu de calculat. 

Aici intervine o diferență fundamentală dintre accidentele din casă sau cele de mașină și evenimentele excepționale: accidentele din baie (sau de mașină) au o probabilitate de a se produce mult mai ușor calculabilă și cunoscută, pe când șansele unui incident grav dar rar sunt mai greu de apreciat. 

Pe de altă parte, așa cum explica un expert pentru New York Times, expunerea la informații despre un anumit risc are și ea un efect, mai ales dacă are un impact emoțional crescut. Dacă vedem constant știri despre accidente aviatice într-o anumită perioadă, ne poate crește teama de a zbura, chiar dacă știm că probabilitatea de a avea un accident rămâne la fel de scăzută ca înainte. 

În mod similar, expunerea la știri despre Coronavirus poate crește percepția riscului, chiar dacă probabilitatea de a-l contracta rămâne constantă.

E normal să vrem să fim pregătiți

În condițiile în care oamenii – toți oamenii – au dificultățile explicate mai sus în a aprecia riscul în anumite situații, și având în vedere atenția pe care o dau atât autoritățile cât și media epidemiei de Coronavirus, este normal că publicul să facă ce știe să se pregătească. 

Aprovizionarea cu alimente neperisabile sau alte produse de bază, de exemplu, poate fi înțeleasă ca o încercare de a controla puținul pe care-l poți controla într-o astfel de situație. 

În general, chiar și în afara unei epidemii, nu e o idee rea să ne pregătim puțin pentru orice eventualitate. De exemplu, cei care stau în zone seismice sunt sfătuiți să aibă pregătit un rucscac pentru situații de urgență. Câți dintre cei care locuim în zone expuse se pot mândri cu nivelul ăsta de pregătire? Poate că aceasta e cea mai importantă lecție pe care o putem reține deocamdată: niciunul din noi nu e perfect, și de aceea e bine să ne oprim puțin și să ne întrebăm la care riscuri suntem foarte sensibili și la care nu ne gândim suficient – și ce putem face în acest sens.

Notă: O versiune anterioară a articolului afirma că în 2017 au murit 25.000 persoane în accidente rutiere în România. Cifra de 25.000 se referă de fapt la Uniunea Europeană, cea pentru România fiind 1.950.

 
 

Urmărește-ne pe Google News