”Vreau de la început să transmit un mesaj clar pentru toată lumea: anul acesta, pregătirile de iarnă au început mult mai devreme decât în 2016 și au fost gândite și mult mai adaptat condițiilor de iarnă din România!
Am luat în calcul în elaborarea Programului de iarnă inclusiv scenarii pesimiste, cu vreme rea şi creşteri de consumuri, atât la gaze naturale, cât şi la energie electrică.
De aceea, prin acest Program am majorat cantităţile ce trebuie stocate (apă în lacurile de acumulare, gaze, cărbune).
În toate cazurile, stocurile de combustibili pentru iarnă sunt mai mari decât necesarul estimat, unele fiind chiar duble!
De exemplu, deşi consumul de gaz din România a scăzut, pentru că au dispărut unii mari consumatori, anul acesta am înmagazinat cu 1,6% mai mult.
Se tot pune problema dacă ne ajung aceste gaze!
Răspunsul este simplu: Da, ne ajung!
Pe de altă parte, în spațiul public au apărut o serie de declarații alarmiste cum că, la iarnă, România va trebui să importe gaze.
Mă mir că în 2017 există oameni care se declară îngroziți de acest lucru.
Totuşi, România importă de zeci de ani gaze naturale, în mod special iarna, în vârfuri de consum.
Cu toate astea, e important de spus că România este țara cu cea mai scăzută dependență de importuri din Regiune și își poate asigura singură aproape întreg consumul.
Tehnic vorbind, astăzi, România nu poate extrage din zăcăminte mai mult de 30 de milioane de metri cubi zilnic, iar din depozite alte 26 de milioane de metri cubi.
Într-o zi normală de iarnă, în România se consumă aproximativ 50 de milioane de metri cubi de gaze naturale. Deci, cele 56 de milioane metri cubi pe zi (din producţia curentă şi din înmagazinare) sunt mai mult decât suficiente!
Desigur, sunt și perioade foarte friguroase, cu temperaturi de minus 20 grade, mai multe zile consecutive. În astfel de situații, consumurile cresc și pot ajunge la aproximativ 75 de milioane metri cubi. Aici discutăm de importuri.
Iar furnizorii interni au anunţat că, pentru iarna aceasta, au încheiat deja contracte cu exportatorii”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, în cadrul conferinței Focus Energetic.
Replica lui Petcu vine după ce oficialii Transgaz, transportatorul național de gaze, au afirmat în cadrul unei comisii din Parlament că este posibil ca gazele să nu fie suficiente în această iarnă.
Rezervele de apă din lacuri sunt cu 10% mai mari
În privinţa energiei electrice, ministrul a dat asigurări că avem stocuri de resurse de asemenea mai mari decât iarna trecută.
”Spre exemplu, rezervele de apă din lacuri sunt cu peste 10% mai mari față de nivelul pe care l-am stabilit prin Programul de iarnă. Aceste rezerve sunt realizate de către Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România.
Apoi, stocurile de cărbune au fost gândite complet diferit după experiența anului trecut. Am cerut stocuri duble în centrale, astfel că la CE Oltenia sunt stocuri de aproape 1,9 milioane de tone, din care 1,23 milioane de tone în depozitele termocentralelor, 312.200 tone în depozitele Direcţiei Miniere şi încă 39.600 tone pe traseu, în navete nedescărcate.
Vrem să evităm problemele de anul trecut, când transportul cărbunelui din carieră în centrale a durat și 13 ore pe o distanță de doar 60 de kilometri”, a declarat oficialul.
Acesta a mai completat că România a semnat o convenție de ajutorare cu Bulgaria pentru situații de urgență și negociază în prezent astfel de înțelegeri și cu Ungaria și Serbia.
”Este, dacă vreți, o măsură în plus de precauție, cu toate că, de la începutul anului, România a fost exportator net de energie”, a punctat ministrul.
Lipsa investițiilor își spune cuvântul
Petcu a mai acuzat că sistemul energetic a fost neglijat la capitolul investiții și a afirmat că ”nu va putea funcționa la nesfârșit” în acest mod.
”În final, vreau să subliniez din nou : sistemul energetic a fost sever neglijat la capitolul investiții și mentenanță.
Trebuie să fim conștienți că sistemul nu va putea funcționa la nesfârșit fără să investim. Iar acesta este focusul mandatului meu de ministru.
O serie de investiții au fost deja făcute (grupul 7 de la Ișalnița), altele au fost deblocate (grupul 5 de la Rovinari, hidrocentrala Răstolița). Una dintre cele mai importante este cea demarată de Romgaz la Iernut, singurul proiect de producere a energiei electrice din ultimii 10 ani derulat de o companie de stat.
Această investiție este cu atât mai importantă cu cât în zona de nord a țării există doar 20% din capacitățile de producție din România, în timp ce acolo se consumă 60% din energia la nivel național.
Investițiile vor fi, de acum încolo, punctul central al politicilor de business ale fiecărei companii aflate în coordonarea Ministerului Energiei”, a conchis Ministrul Energiei.
Electricitatea s-a scumpit cu 8% de la 1 iulie și cu 5% de la 1 octombrie, după creșterea masivă a prețului energiei electrice pe OPCOM, bursa de profil.
Citește și: