3.400.000 de amenzi au dat anul trecut agenții de circulație conducătorilor auto din toată țara. Chiar dacă pare un număr mare de sancțiuni, la bugetul statului nu ajung foarte mulți bani. Asta pentru că doar 26% din șoferii români își plătesc amenzile rutiere. În timp ce în Olanda, banii colectați din amenzile date conducătorilor auto ajung undeva la 98%, iar în Bulgaria la 68%, scrie adevarul.ro.
Cei care nu plătesc amenda rămân pietoni!
”Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule va interveni în situația în care conducătorul de autovehicul nu face dovada achitării amenzii contravenționale în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal“, se precizează în proiectul de act normativ postat și pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Oficialii de la Rutieră au explicat că ”permisul nu va fi suspendat o zi, o lună, 60 de zile sau 90 de zile. Contravenientul va rămâne fără permis doar până când va face dovada că a achitat amenda restantă”.
Citește și:
Nu dai prioritate pietonilor, iei amendă 7.500 de lei!