Pentru acest studiu au fost prelevate 1.800 de mostre de plasmă convalescentă de la 869 de persoane care s-au recuperat de COVID, la 12 luni după infectare, în Wuhan, oraşul unde s-a detectat primul focar mondial de coronavirus, în decembrie 2019.

În aceste monstre, cercetătorii chinezi au verificat prezenţa şi cantitatea de RBDIgG, un tip de anticorp ce indică nivelul de imunitate împotriva virusului.

Conform rezultatelor, la 9 luni de la boală, anticorpii s-au redus cu 64,3% faţă de nivelul când pacienţii au luat virusul, dar apoi au rămas stabili până în luna a 12-a.

În ceea ce privește răspunsul imunitar, acesta a fost mai puternic la bărbaţi decât la femei în primele etape ale infecţiei, însă diferenţa s-a estompat şi a dispărut cu totul după 12 luni.

De asemenea, persoanele din categoria de vârstă 18-55 de ani au dezvoltat niveluri mai ridicate de anticorpi.

În concluziile studiului, realizat de o filială a companiei farmaceutice Sinopharm – care produce două dintre vaccinurile aprobate de guvernul chinez – şi de Centrul de Cercetare Translaţională şi Medicină al Universităţii Jiaotong, din Shanghai, cercetătorii notează că a devenit clar, astfel, că vaccinarea poate „restrânge efectiv răspândirea” coronavirusului.

Asta, pentru că serul anti-COVID oferă un răspuns imunitar similar modului în care organismul uman generează anticorpi în urma contractării virusului.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News