„La acest moment, până acum, din momentul în care am început să ne vaccinăm și de când au fost testările înainte, știm acum că, cu cât crește timpul, imunitatea continuă. Pentru că persoanele care au fost testate și au intrat în studii, ele în continuare sunt evaluate la numărul de anticorpi, la imunitate”, a explicat Raed Arafat la Digi24.
Cu cât trece timpul mai mult și semnalele sunt că imunitatea este valabilă și acum, înseamnă că timpul se prelungește. Deci la acest moment, chiar vreo 6-8 luni, deja au făcut teste pentru cei care au fost vaccinați și nimeni n-a venit să zică – «Atenție, că a scăzut!»
Raed Arafat, șeful DSU:
„Și cu cât timpul trece și testele demonstrează că anticorpii sunt prezenți, cu atât valabilitatea acestei vaccinări este mai lungă. La acest moment, cam asta putem zice, pentru că nimeni nu poate să vină să zică cu certitudine că imunitatea durează trei ani, pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni”, a mai precizat Raed Arafat.
„Din cauza asta spunem că analiza pe durata imunității, dovada ei este trecerea timpului și testele care se fac pe cei care au participat la studii și care, din ce am înțeles, urmează să fie testați periodic timp de doi ani cel puțin”, a subliniat șeful DSU.
Specialist german: „Vaccinurile provoacă o reacție a sistemului imunitar care există și la peste opt luni”
Afirmațiile lui Raed Arafat sunt susținute de președintele Institutului Paul Ehrlich din Germania, Klaus Cichutek.
Într-un interviu recent pentru Deutsche Welle, specialistul german a declarat: „Avem indicii privind o activitate imunogenă de durată. Avem date care ne arată că vaccinurile provoacă o reacție a sistemului imunitar care există și la peste opt luni de la administrarea lor. Și care se menține mai departe. Acestea sunt vești bune”.
„Eu cred că imunitatea va dura un timp mai îndelungat, dar trebuie să așteptăm informații suplimentare. Aceste date se colectează în prezent, pentru a putea face afirmații pe termen lung privind siguranța și eficiența vaccinurilor”, a completat Klaus Cichutek, președintele Institutului Paul Ehrlich din Germania.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro