Valeriu Gheorghiță a precizat că evoluția naturală a anticorpilor este de scădere progresivă în timp, dar asta nu înseamnă scăderea protecției, pentru că noi avem un răspuns imun de memorie.
„Atunci când organismul reîntâlnește cu acel organism, dezvoltă rapid anticorpi și în felul acesta suntem protejați. Practic scăderea anticorpilor nu înseamnă scăderea protecției. În momentul de față avem date undeva la 8 luni, date care arată menținerea eficienței vaccinurilor la peste 90% față de formele severe, față de complicații, de riscul de transmitere, de riscul de internare”, a spus Valeriu Gheorghiță.
„Nu putem spune de aici înainte cât va dura. s-ar putea să dureze un an, mai mult de un an. se monitorizează, se colectează aceste date și cu siguranță în următoarea perioadă vom acea mai multe informații”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Medicul militar a vorbit și despre autorizarea de către Agenția Europeană a Medicamentului a vaccinul de la Pfizer pentru grupa de vârsta 12-15 ani.
„Este o prioritate accesul persoanelor vulnerabile la vaccinare, chiar și în cazul acestei grupe de vârstă ne dorim să avem această prioritizare, a copiilor care sunt cunoscuți cu boli cronice Prin vaccinare putem să reducem riscul de complicații prin COVID și riscul de îmbolnăvire”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro