Cea din urmă metoda găsită de infractori nu este deloc complicată. Cu un pic de pudră de talc, un beţişor de plastic, o bucată de scoci şi o ustensilă ”specială” adică un mic harpon, hoţii şi-au făcut treaba ca la carte. În primul rând au pus ochii pe un automat de schimb valutar şi au hotărât ca ziua în care dau lovitura să fie, neapărat, în weekend. Şi asta pentru ca angajaţii băncii în care era amplasat convertorul valutar să nu fie la serviciu. Următorul pas, era de a ”prăfui” un pic intreriorul automatului. Pentru asta, hoţii puneau  pe o hârtie pudră de talc şi o introduceau de mai multe ori în fanta în care, în mod normal, clientul băga bancnota pe care dorea să o schimbe. În fanta de jos prin care trebuia să iasă suma schimbată, bandiţii băgau un beţişor de plastic înfăşurat în scoci.

Astfel, în momentul în care o persoană dorea să schimbe o sută de euro sau dolari, aparatul plin de pudra de talc nu mai reuşea să citească dacă bancnota respectivă este falsă sau nu, motiv pentru care o ”scuipa” afară. Dar, cum fanta pe care ar fi trebuit să iasă era înfundată cu beţişorul de plastic, hârtia rămânea blocată în interior. Pentru că banca era închisă, fiind weekend, persoana care avea nevoie de bani pleca. Acesta era momentul mult aşteptat de bandiţii care cu micul harpon reuşeau să sustragă bancnota din aparat. Înainte de a pleca însă, aceştia îşi făceau curăţenie la ”locul de muncă”, astfel încât singura probă care putea fi depistată era pudra din convertorul valutar.

După nenumărate plângeri făcute de mai multe persoane la filiala unei bănci situată pe strada Tudor Vladimirescu din sectorul 5 al Capitalei, conducerea unităţii a decis că este cazul să anunţe poliţia. Astfel, după două zile de filaj, poliţiştii au pus mâna pe doi bărbaţi şi o femeie care au ”măsluit” convertorul valutar de la filiala respectivă, dar şi multe altele din Braşov , Galaţi, Brăila sau Sibiu. Cu ocazia filajului oamenii legii au descoperit ineditul mod de operare al bandiţilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News