Comentează„Ai fost vreodată lovită, cu pumnii sau picioarele, de cineva apropiat?”
„Îți este teamă să mergi acasă?”
„Văd vânătăi pe corpul tău. Ți-a făcut cineva asta?”
Sunt câteva dintre întrebările standard pe care medicii primari americani le au la dispoziție în chestionarele despre violența domestică. În SUA, medicii primari sunt fie cei de medicină de familie, de medicină internă sau de practică generală.
Primele tipuri de chestionar de acest gen sunt din anii ‘90. Tot de atunci medicii sunt instruiți și cum să adreseze întrebările. Fie că mergi la medicul de familie sau dacă ajungi pentru o altă investigație în spital, ar trebui să te aștepți la astfel de întrebări. Ele sunt adresate într-un formular sau direct de la unul dintre medici.
Principiul, susțin documentele fondatoare ale acestei strategii anti-violență din spitale, este să nu timorezi nici tu, ca medic, victima, ci să o faci conștientă de riscuri pentru ca ea să decidă singură.
„Lucrătorul sanitar va explica următoarele, cu propriile cuvinte: în această unitate sanitară, ne îngrijorează sănătatea și securitatea ta, așa că punem aceleași întrebări despre violență domestică tuturor femeilor. Asta pentru că violența este din păcate foarte răspândită și noi dorim să îmbunătățim serviciile pentru familiile care se confruntă cu asta”. Acestea sunt indicațiile pe care le primește un medic în SUA.
Nu e nevoie de prezența vănătăilor sau a altor semne pentru a vorbi despre violență.
Medicul poate adresa următoarele întrebări:
- Îți este frică de partenerul tău?
- În ultimul an, partenerul tău te-a lovit cu mâna, piciorul, pumnul sau ți-a făcut rău în alt mod?
- În ultimul an, partenerul tău te-a umilit în vreun fel sau a încercat să controleze ce faci?
- În ultimul an, partenerul tău te-a amenințat că îți va face rău?
Dacă medicul identifică un risc, va întreba pacienta și dacă vrea să primească ajutor. Îi dă opțiunea de a primi ajutor pe loc sau, dacă dorește, aceea ca medicul de familie să fie informat cu privire la situația ei.
Întrebări care să identifice riscul
La spitalul Bartlett din Alaska, medicii le spun întâi pacientelor: „pentru că violența este atât de întâlnită în viețile oamenilor, a devenit o rutină să întrebăm pe toată lumea aceste lucruri”. Apoi încep chestionarul:
– Îți este teamă la tine acasă?
– Ești într-o relație în care ai fost lovită sau amenințată?
– Ai fost vreodată lovit de cineva apropiat?
Dacă violența domestică este confirmată de pacient, atunci este întrebat dacă vrea ajutor imediat, dacă dorește să sune la poliție sau are nevoie de adăpost. Victima poate indica pe un desen pe care părți ale corpului se văd urmele bătăilor.
Pot completa pe un computer în spital răspunsuri
Ca să se atenueze jena de a vorbi despre violența domestică, din 2002, la unitățile de primiri urgență, pacienții pot să completeze singuri pe computer chestionarul pentru identificarea violenței între parteneri. Printre întrebări se numără:
– Ai un partener care este foarte gelos și vrea să-ți controleze viața?
– Partenerul tău a încercat să te țină departe de prieteni sau familie?
– Cineva apropiat te-a insultat sau amenințat vreodată?
– Există cineva de care îți este teamă sau care te amenință pe tine sau un membru al familiei?
– Te afli într-o relație cu cineva care te-a împins, lovit cu mâna sau picioarele sau ți-a făcut rău fizic în alt mod?
Victima este trimisă către serviciile specializate în cazul în care este identificată o formă de abuz emoțional sau fizic.
„Simptomele” violenței în familie
Într-un alt studiu, „Cum să adresezi violența domestică în îngrijirea primară: ce trebuie să știe un doctor”, sunt identificate și anumite „simptome” ale violenței între parteneri, cum ar fi:
– răni în zona pieptului, stomacului, organelor reproducătoare sau anusului
– răni sau vânătăi care nu corespund explicațiilor date de pacient, întârzierea prezentării la medic
– vânătăi de culori diferite care să indice că loviturile sunt recurente, răni sau vânătăi în timpul sarcinii
– semne de depresie sau gânduri sinucigașe, dureri de tot felul, boli psihice.
Apoi, sunt de luat în seamă și diferite comportamente:
– vizite dese la medic, programări la care întârzie sau de care uită, nu arată emoție sau din contră, plânge foarte ușor,
– neglijență de sine, o postură defensivă, un discurs nesigur, evită contactul vizual și are un limbaj al corpului evident.
Dacă partenerul este prezent cu pacienta, medicul are câțiva indicatori și în comportamentul acestuia:
– este iritat, are tendințe de gelozie sau posesivitate
– încearcă să limiteze timpul pe care pacienta îl petrece cu personalul medical
– vorbește în locul partenerei, insistă să nu se despartă de pacientă.
Ce se întâmplă dacă victima refuză asistența
Dacă pacienta neagă prezența violenței, medicul trebuie să respecte decizia pacientei de a nu dezvălui acest lucru, chiar dacă sunt semne ale prezenței acesteia.
Sfat în ghidurile medicilor:
Chiar și în cazul refuzului pacientei, medicul are alternativa ca ”să îi ofere informații cu privire la impactul violenței asupra sănătății celor care îi supraviețuiesc sau a copiilor martori”.
El îi poate oferi victimei ”o listă cu resurse sau contactele unor organizații care oferă ajutor femeilor abuzate”. Pentru că toate acestea ”ajută în creșterea conștientizării problemei”.
Empatie de la femeie medic la femeie victimă
La noi, medicii de familie nu au nicio obligație sau vreo pregătire specifică pentru a sprijini victimele violenței domestice. Cei care o fac însă o fac după propriile cunoștințe.
„80-90% dintre medicii de familie din România sunt femei și atunci empatizează și știu cum să le îndrume. Dar într-adevăr, este o nevoie foarte mare de pregătire în domeniu pentru că nu toată lumea a avut experiență de acest gen. În special medicii tineri nu au experiența vieții și atunci e un subiect care ar putea fi inclus în pregătirea medicală”, crede Raluca Zoițanu, președintele Federației Medicilor de Familie.
Zoițanu știe că, în alte țări, este inclus în pregătirea medicilor un modul despre violența domestică.
Raluca Zoițanu, medic de familie: ”La noi totul rămâne la latitudinea medicului”
În privința ”factorului încredere”, Raluca Zoițanu crede că medicul trebuie să aleagă momentul în care pune anumite întrebări pacientei. „E un subiect destul de delicat, e puțin probabil ca la o primă întâlnire să răspundă. Poate la chestionarul de la examenul periodic, o dată pe an la persoanele mai vârstnice, la trei ani la persoanele mai tinere, acolo ar putea fi inclus”, spune medicul.
În prezent, medicii de familie nu au nicio obligație contractuală sau recomandare cu privire la femeile care trec prin abuz.
„În contractul cadru nu există nimic, pentru că acesta e un contract general. Avem chestionare pentru pentru identificarea unor boli, cum e autismul, care sunt utile, dar violența domestică e considerată o problemă socială și nu avem un ghid. Totul rămâne la observația medicului care sesizează că e ceva în neregulă și ori îndrumă pacienta către adăposturi, către poliție, ori spre DGASPC-uri”, mai spune medicul.
Ghidurile internaționale nici nu recomandă ca doctorul să sune la poliție fără acordul pacientei. Singurii care fac asta sunt medicii de la urgență atunci când ajung la ei cazuri foarte grave.
Giulia Crișan, Anais: 400 de ordine de restricție, în medie, pe lună
„Când constată că rănile sunt provocate în urma unui act de agresiune, violență în familie sau stradală, orice alte acte de violență, medicul este obligat să cheme poliția și se întocmește un dosar penal”, explică avocata Giulia Crișan, consultantă a Asociației Anais care oferă servicii pentru victimele violenței.
Acest lucru se întâmplă și dacă victima neagă. „Dacă ea este cu coaste rupte, cu leziuni interne, nu poți să spui că ai căzut pe scări cu gunoiul în mână și atunci medicii sesizează, se întocmește dosar penal. Dacă o victimă ajunge într-o cameră de gardă sângerând, chiar dacă ea nu reclamă la poliție violul și medicii constată că e vorba de agresiune sexuală, ginecologul cheamă poliția”, mai spune avocata.
Poliția nu are o statistică defalcată pe numărul de cazuri de violență domestică semnalate de doctori, reamarcă Giulia Crișan.
În primele nouă luni ale anului 2020 au fost înregistrate 9844 de sesizări și autosesizări și polițiștii au emis 3650 de ordine de restricție în regim de urgență.
Plata terapiei psihologice, o altă problemă
Din experiență, Giulia Crișan știe că victimele violenței nu sunt sprijinite cum ar trebui de sistemul de sănătate. De exemplu, dacă femeia nu este asigurată medical, cum se întâmplă cu multe dintre ele, și ajunge cu diferite probleme de sănătate la spital, trebuie să plătească. „Dacă a fost bătută lovită în zona stomacului, n-a reclamat fapta, dar după o perioadă se simte rău și ar vrea să-și facă niște investigații mai aprofundate, ecografii, dacă ea nu a formulat plângere penală, nu a deschis un dosar penal și nu e asigurată, va trebui să plătească contravaloarea investigațiilor.”
Și la servicii medicale psihologice se ajunge cu dificultate, susține Crișan. Soluția e ca femeia să aibă bilet de trimitere de la medicul de familie către psihiatru pe care să fie specificat și „servicii de sănătate conexe actului medical”. Dacă merge însă direct la psiholog, trebuie să plătească.
La camera de gardă poate au un psiholog, dar victima în traumă nu o tratezi în camera de gardă și nu într-o discuție într-o jumătate de oră. Nu poți rezolva așa.
Avocata Giulia Crișan:
Aproape 8000 de oameni au semnat anul trecut o petiție publică prin care serviciile psihologice să fie decontate direct de casele de asigurări de sănătate.
Andreea Rusu, Filia: În sate, medicii de familie sunt lideri informali
Activiștii români cred că ar fi util ca și la noi un medic să fie cel care identifică victimele. Ei argumentează prin intimitatea și sentimentul de siguranță al ideii de cabinet medical și prin prestigiul profesiei de medic.
De multe ori femeile nu știu că sunt victime și că prin ce trec este un abuz, fie le este foarte frică să recunoască acest lucru. Posibilitatea prin care medicii de familie să identifice problema ar fi o reală schimbare.
Andreea Rusu, director al Centrului Filia:
La sate, implicarea medicului ar fi și mai utilă. ”În mediul rural există lideri informali și unii dintre ei sunt medicii de familie”, spune Andreea Rusu, director al Centrului Filia, o organizație non-profit, apolitică şi feministă.
Filia susține formarea doctorilor tocmai pentru că aceste cazuri unde persoanele vulnerabile ajung victime au nevoie de o abordare anume. „Cred că pe lângă orice chestionar ar fi nevoie de o formare. Fiindcă nu e OK nici să le oblige să meargă mai departe la poliție sau să se despartă de agresor sau să le judece că rămân în relație. Și atunci ar trebui să fie o combinație între chestionar și un mod standardizat de a lucra cu o victimă”, mai spune activista.
Epidemia de violență
Pandemia a pus într-o lumină crudă și urgentă nevoia de servicii speciale și de schimbare a procedurilor la nivelul societății. Un grup de medici de la Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” din Capitală a analizat cauza politraumatismelor tratate în primele trei luni ale pandemiei și a descoperit că a crescut numărul cazurilor de violență domestică de patru ori.
În Franța, numărul de intervenții ale polițiștilor a crescut cu 36% numai în Paris, astfel că au decis introducerea unei parole ca să le poată comunica în siguranță celor cu care vin în contact că sunt victimele violenței. Ce trebuie să le spună celor cu care intră în contact este „masca 19” și ei vor înțelege că se află în risc.
La nivel mondial, este considerat că violența domestică se află la proporții pandemice. Una din șapte femei a recunoscut că a experimentat la un moment dat o agresiune domestică, arată statisticile, și că între 20 și 40% dintre femei ajung victime ale violenței în familie de-a lungul vieții.