Potrivit Codului Penal, condamnaţii bărbaţi trecuţi de vârsta de 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani.
Astfel, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc (75 de ani) şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină (70 de ani) vor face efectiv maximum opt luni de închisoare, din cei doi ani la care i-au condamnat judecătorii instanţei supreme, în dosarul schimburilor de terenuri MApN-Becali.
Gigi Becali, în vârstă de aproape 55 de ani, care a fost condamnat la trei ani de închisoare în acelaşi dosar, va sta după gratii cel puţin doi ani. Potrivit legii, condamnaţii care execută pedepse ce nu depăşesc 10 ani de închisoare pot beneficia de eliberarea condiţionată după ce execută cel puţin două treimi din pedeapsă, informează realitatea.net, citând Mediafax.
Dacă vor munci după gratii sau vor elabora lucrări ştiinţifice, invenţii sau inovaţii, cei trei mai pot beneficia, teoretic, de o reducere a pedepsei, de câteva zile până la câteva săptămâni.
Potrivit deciziei de luni a instanţei supreme, lui Becali îi vor fi oricum scăzute zilele din intervalul 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv în dosarul sechestrării de persoane.
Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.