„Cele 2.000-3.000 de cazuri pe zi care apar ne permit să respirăm în momentul de față. Ajunsesem în situația în care cum se elibera patul, imediat venea alt pacient. Apucam să schimbăm așternutul și să ștergem mobilierul și imediat puneam alt pacient. Este momentul să profităm de acest moment de respiro, ca să încercăm să regândim strategia națională”, a afirmat Cătălin Apostolescu la Digi24.
Medicul a precizat că aproximativ 15 la sută din populație a trecut prin infecția cu COVID, iar „asta ne arată că majoritatea populației care nu a trecut prin COVID”.
Nouă ne este teamă că al treilea val va fi mai rău decât al doilea. Vor fi mult mai mulți pacienți, nu știm încă cum va evolua din punct de vedere clinic.
Cătălin Apostolescu:
„Este clar că acest virus va rămâne o foarte multă perioadă printre noi, 10 ani, 20 de ani, 30 de ani”, a mai spus doctorul de la Institutul Matei Balș.
Declarațiile lui Cătălin Apostolescu au fost făcute cu puțin timp înainte să fie numit manager interimar al Spitalului Matei Balș.
Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a demis-o luni, 22 februarie, pe Maria Niţescu, manager interimar al Institutului Matei Balș din Bucureşti.
Decizia a fost argumentată de Ministerul Sănătății prin „multiplele disfuncţionalităţi”, atât în gestionarea situaţiei pacienţilor internaţi la Spitalul Matei Balș după incendiul din 29 ianuarie 2021, cât şi în comunicarea cu ministerul.
Ulterior, Vlad Voiculescu a precizat că decizia se explică prin aceea că „astăzi a fost a nu știu câta oară când am primit informații eronate de la o unitate din subordine. E deja prea mult”.
La puține minute după numirea în funcția de conducere la „Matei Balș”, Cătălin Apostolescu a declarat pentru Libertatea: „Recent am aflat și eu. Decizia m-a surprins, a fost luată în această seară. Dorim să facem spitalul să funcționeze și să mențină aceleași criterii de performanță ca și până acum”.