Creatorul de modă în vârstă de 54 de ani a mărturisit cum a descoperit că e infectat cu COVID-19, dar și ce simptome a avut.
„Da, am avut covid. Mi-a fost foarte frică pentru că nu știam cum reacționează organismul fiind una dintre persoanele cu risc, dar am avut o formă ușoară. Nu am avut miros, așa mi-am dat seama. Am început să mă parfumez mult de tot și am văzut că nu miros.”, a dezvăluit Cătălin Botezatu la Metropola TV.
Acesta s-a vindecat și a mers de urgență în Turcia pentru a face analize, pentru a vedea dacă totul este în regulă. Recent, acesta a suferit o intervenție în Istanbul. Designerul s-a luptat cu cancerul, dar s-a vindecat.
„Apoi am fost la Istanbul, mi-am făcut toate testele de plămâni. (…) Când treci prin cinci operații de la un cancer nu e prea ușor. Sunt extrem de optimist. Am mai făcut încă o operație pentru că doctorii s-au speriat crezând că s-a mai întâmplat ceva. Nu s-a întâmplat, din fericire a fost o operație simplă, reușită.
Da, sunt mândru că m-am vindecat de cancer și mă laud, datorită mie foarte mulți oameni au ajuns la aceste clinici din Turcia. Și dacă în România li s-au dat verdicte fatale, mergând acolo, pe urmele mele, acești oameni trăiesc, s-au operat, au scăpat cu viață. ”, a mai dezvăluit creatorul de modă.
Cătălin Botezatu, despre vaccinul împotriva coronavirusului
Acesta are propria teorie referitoare la vaccinul împotriva noului virus. „Părerea mea și a medicilor care m-au operat, știti că eu am avut niște probleme… Trebuie să știti ce vaccin alegeți, pentru că, fără doar și poate, nu vreau să fiu ipocrit acum, pentru cei care nu realizează, vaccinul acesta, indiferent pe care l-ați face, are repercusiuni, nu mâine, poimâine, luna viitoare. Au loc niște mutații, din păcate, mutații care vor avea efecte în ani.”, a mai declarat el la același post de televiziune.