Cătălin Botezatu a mărturisit că iubirea pe care a simţit-o pentru Bianca Drăguşanu a fost presărată cu dezamăgiri. Creatorul de modă recunoaşte că nu a urât-o niciodată pe asistenta lui Dan Capatos, dar regretă că aceasta nu a ales drumul corect în viaţă.
„Uneori iubirea se suprapune cu ura. La mine iubirea constantă a fost suprapusă cu dezamăgirea, atunci când am văzut creaţia mea neştiind să meargă pe drumul trasat împreună, deşi era pavat cu cele mai bune intenţii. Nu pot să urasc ceea ce am iubit în schimb nici nu pot să stau cu mâinile în sân văzând cum se ruinează ceea ce am creat. Mi-aş dori să fie până la capăt elevă bună şi să înveţe că viaţa nu reprezintă doar prima pagina a revistelor şi apariţii cu orice preţ”, a declarat designerul Cătălin Botezatu într-un interviu acordat site-ului agentiadepresamondena.ro.
Se pare că pentru creatorul de modă prioritatea în viitorul apropiat este cariera: „Scopul meu în 2011 este să îmi depăşesc orice limită, să demonstrez că toate proiectele în care sunt implicat sunt de succes, să fiu creativ pentru că singurul lucru care contează pentru mine este doar cariera”.
Citeşte şi: Bianca Drăguşanu se întoarce în braţele lui Bote!