„Ştiţi foarte bine că am umblat prin toată lumea, am alergat extraordinar de mult, şi de trei-patru zile mă durea foarte tare capul, lucru care mi se întâmplă chiar şi acum. Nu am mers pentru inimă la medic ci din cauza acestei dureri care mă scotea din sărite. De atunci sunt monitorizat non-stop, trebuie să ţin un aparat pe corp până mâine, dar am refuzat internarea pentru că nu-mi permit acest lucru. Am foarte multe proiecte, chiar şi internaţionale, în care sunt implicaţi sute de oameni şi e o chestie care ţine de profesionalism”, a povestit „Bote”.
Acum doi ani, creatorul de modă a trecut printr-o pasă foarte proastă, motiv pentru care şi-a scris testamentul. „Mi-am făcut testamentul, acum vreo doi ani. Am avut o pasă proastă şi mi l-am făcut. E normal, moartea este o chestie firească, e un pas normal”, a mărturisit Cătălin Botezatu.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!