„Congresul USR ar putea avea loc în iunie sau octombrie, declară președintele interimar al partidului: ”Am avut o discuție ieri (luni-n.r.) în Biroul Național. În mod sigur, vom avea Congresul anul acesta. S-au conturat două opțiuni, luna iunie sau luna octombrie. Vom lua o decizie în săptămânile următoare, în funcție și de situația pandemică și de criza internațională care este în zona noastră”, a declarat Cătălin Drulă, marți, într-un interviu pentru RFI.
Legat de valul de plecări din USR, Cătălin Drulă a spus că:
„USR e un partid care a avut permanent valuri de înscrieri, chiar mă uitam pe cifre, în ultimele două săptămâni avem 200 de înscrieri în partid. Evident, sunt și oameni care pleacă, e un partid viu, cu membri reali. Mie îmi pare rău pentru fiecare coleg care nu mai e alături de noi, dar pentru perspectivă, eu am venit în acest partid când eram 700 de membri și acum suntem, eu știu, undeva la două ordine de mărime, zeci de mii de membri. Sunt într-adevăr în ultimele săptămâni undeva în zona, cred, 400 de demisii. Avem și 200 de înscrieri. E un moment un pic mai dificil. Pentru orice partid, demisia președintelui este un act ușor traumatic sau care reprezintă un moment dificil, dar așa cum am trecut peste toate momentele din istoria acestui partid, așa vom trece și acum, e un partid care nu stă într-un lider sau altul”, a explicat Cătălin Drulă.
Aproape 400 de persoane şi-au dat demisia din USR în ultimele două săptămâni, iar alte 100 au aderat la partid. Situația a fost prezentată, luni, de Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al partidului într-o conferință de presă. Bilanțul făcut de purtătorul de cuvânt al USR vine la o zi după ce Libertatea a scris despre valul de demisii din partid.
Cătălin Drulă a preluat funcția de președinte interimar al USR în urmă cu o săptămână, având în vedere că, potrivit statutului partidului, în cazul demisiei președintelui funcția este preluată de vicepreședintele care a obținut cel mai mare număr de voturi la ultimul congres.