„Cozile la benzină arată lipsa de încredere în această guvernare, care și-a dat cu stângul în dreptul toată iarna pe tema prețurilor la energie. Cum să vă mai creadă oamenii, dle. Ciucă?”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.
Apoi a cerut demiterea ministrului PNL al energiei, Virgil Popescu: „Cât mai trebuie să suportăm incompetența lui Virgil Popescu? E demult vremea unei remanieri în această guvernare nătângă!”.
Liderul interimar al USR a precizat că formațiunea pe care o conduce „a depus încă de acum o lună proiect de lege în parlament pentru reducerea TVA de la 19% la 5% pentru carburanți”, dar liderii coaliției nu au luat măsuri. „Cîțu și Ciolacu, vă tot dăm soluțiile, dar voi nimic”, a scris Drulă.
Cozi uriașe la benzinăriile din România
Benzinăriile din toată țara au fost luate cu asalt miercuri seară, 9 martie, oamenii fiind speriați de zvonurile că prețul benzinei ar putea să sară de 10 lei per litru, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
O benzinărie din Beiuş, județul Bihor, a vândut benzina și motorina cu 11 lei pe litru. Contactat de Libertatea, ministrul energiei, Virgil Popescu, a spus că organele de control vor lua măsuri și a precizat că „le transmit românilor să nu intre în panică și să nu stea la cozi”.
„Sunt speculații și le transmit românilor să nu intre în panică și să nu stea la cozi. Repet, nu există riscul ca prețul la benzină să ajungă la 11 lei, dar există riscul în schimb, pentru cei care au făcut așa ceva, ca de mâine să vină organele de control ale statului. Așa ceva este inadmisibil, mai ales când avem o situație de criză la frontiera României”, a spus Virgil Popescu pentru Libertatea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro