„Am muncit zi și noapte cu pasiune. Plec din cauza unui premier iresponsabil și incapabil să înțeleagă ce înseamnă conducerea unui Guvern. Un premier despre care am spus că este zombie politic și care nu înțelege că este terminat politic”, a spus Cătălin Drulă.
„Da, Florine, s-a terminat. Te agăți de putere, dar România nu te mai vrea”, a adăugat fostul ministru, care a precizat: „Am venit din pasiune și cu pasiune și am făcut treabă până când nu s-a mai putut, din cauza unui șef de Guvern toxic pentru România”.
Marți dimineață, începând cu ora 9.00, vicepremierul Dan Barna şi miniştrii USR-PLUS Ioana Mihăilă, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Ciprian Teleman și Cristian Ghinea au mers la Guvern pentru a-şi depune demisiile anunţate aseară.
Potrivit surselor politice Libertatea, portofoliile rămase vacante vor fi preluate interimar, astfel: premierul Florin Cîțu va fi la Fonduri Europene, Dan Vîlceanu – la Ministerul Transporturilor, Sorin Cîmpeanu – la Ministerul Cercetării, Cseke Attila – la Ministerul Sănătății și Virgil Popescu – la Ministerul Economiei, minister pe care l-a mai condus în 2020.