”Pentru ca nu poţi fi social democrat dacă eşti în dezacord cu Liviu Dragnea, pentru că eşti tradător dacă îţi exprimi punctul de vedere, sorosist dacă nu-i urăşti cu toată fiinţa ta pe cei care ies în stradă, securist dacă spui că cei care au furat trebuie să ajungă la închisoare şi averile obţinute ilegal trebuie confiscate, a fost inventat cuvântul ‘apartidic. Pentru că am intrat în PSD pentru valorile de stânga în care cred şi ar fi total greşit să plec din cauza unor pedişti şi peremişti, pentru că în cele paisprezece campanii electorale mi-am câştigat dreptul de a spune ce cred, mai ales atunci când partidul merge într-o direcţie greşită, pentru că, la nivel european, când socialiştii europeni au avut de ales între Dragnea şi mine, au decis de fiecare dată în favoarea mea, îmi asum cu optimism şi determinare statutul de social democrat ‘apartidic”, a scris  europarlamentarul.

PSD Iași: Dânsul nu mai face parte din organizaţia PSD Iaşi, fiind exclus de multă vreme