”Am văzut câteva încercări de a aduce în discuția publică ideea unui congres extraordinar al PSD și cred că sunt importante câteva mențiuni pe acest subiect”, a scris eurodeputatul pe pagina de Facebook.
Cătălin Ivan afirmă că o astfel se strategie privind organizarea unui Congres Extraordonar îi este propusă lui Liviu Dragnea de către unii consultanți de prin afară țării, scopul fiind acela de a-i întări poziția în partid și de a omori definitiv orice formă de opoziție.
”În România încă funcționează principiul “castigatorul ia totul”, sau, variantă comunistă, “nu ești de acordul cu șeful, ești împotrivă partidului”. O astfel de strategie ar avea șanse de reușită, chiar și așa minime, dacă Dragnea ar fi un lider curajos. Un om care folosește interpuși în orice, afaceri sau politică, toate deciziile sale importante fiind anunțate de alții, care nu și-a asumat nicio luptă directă cu nimeni, preferând să se facă util, să joace rolul de prieten și apoi să-și împingă adversarul pe scări, nu are nici pe departe profilul pentru o astfel de strategie”, spune europarlamentarul.
Cătălin Ivan mai afirmă că îl vede mai degrabă pe Dragnea în Madagascar, decât să vină din nou în față membrilor de partid, al tuturor membrilor de partid, să-și depună mandatul și să le ceară din nou votul.
”De data asta ar avea sigur concurență și s-ar deschide spre discuție subiecte la care nici Liviu Dragnea, nici cei câțiva din jurul lui, nu ar vrea să răspundă”, a mai scris Ivan.
PSD își anunță la Congres candidatul la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste doi ani. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu a declarat, joi, la Antena 3, că este dorința social-democraților din teritoriu să știe candidatul pentru Cotroceni, încă de acum. ”Vrem să îl apărăm cu dinții de atacurile statului paralel”, a mai spus Ștefănescu.
Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. Politicienii români – minim istoric de încredere, în 2018