Ce va discuta Predoiu cu Karner

Întâlnirea Cătălin Predoiu – Gerhard Karner va avea loc la Budapesta. În cadrul unei intervenții telefonice la Antena 3, Predoiu a susținut că „piesele sunt destul de bine așezate” pentru intrarea României în spațiul terestru Schengen. 

Totuși, el a ținut să precizeze că „nu este nimic prestabilit” sau „hotărât”.

„Ne-am luptat pentru aceste şanse, parcursul a fost progresiv în bine şi da, sunt şanse să ajungem la un rezultat bun, dar vreau să subliniez faptul că nu este nimic prestabilit, încă nu este nimic hotărât şi că din această discuţie se poate ieşi cu variante şi variante”,  a spus Cătălin Predoiu.

„Hai să spunem că piesele sunt destul de bine aşezate pentru noi, dar, repet, urmează o întâlnire. Vom vedea ce va fi după această întâlnire, unde vom discuta chestiuni de substanţă legată de migraţie ilegală, legate de protecţia frontierei, de politica de returnări, de cadru legal privind azilul şi migraţia Uniunea Europeană, de investiţiile în protecţia frontierelor, de capacitatea de a lucra în comun cu programele bilaterale pe care le avem”, a mai  adăugat el.

Ce spune Luminița Odobescu despre intrarea completă a României în Schengen

Declarații despre intrarea României în spațiul terestru Schengen a făcut și Luminița Odobescu, ministrul de Externe. Aceasta a spus luni, 11 noiembrie, că se fac pregătiri pentru întâlnirea din 22 noiembrie.

„Lucrăm cu MAI în pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie, când vor fi stabilite toate aceste detalii. Ministrul de Interne va discuta atât cu Preşedinţia cât şi cu omologii săi din Austria, respectiv Bulgaria, după care evident că trebuie să ne întoarcem la o decizie a tuturor statelor membre, calendarul exact şi detaliile tehnice. Este foarte important să continuăm să ne prezentăm toate argumentele”, a afirmat ministrul de Externe.

Fiind întrebată dacă România ar putea intra din acest an cu frontiera terestră în Schengen, Odobescu a susținut că „semnalele sunt pozitive dar nu ar vrea să anticipeze aceste discuţii de la Budapesta”.

„Este foarte important să lucrăm în continuare în această direcţie. Este încurajator faptul că noul comisar european pentru migraţie şi-a pus ca obiectiv în mandatul său finalizarea acestui proces”, a mai precizat Luminița Odobescu. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News