”Duplicitatea internă este văzută și din exterior, ni se reproșează inconsecvența mesajului. Ba suntem de dreapta, ba de centru, ba de stânga. Mai trebuie ceva făcut în viitor, avem nevoie de mai mult deranj la adresa PSD, pentru că oamenii din afara partidului încă ne suspectează că avem o oarecare edulcorație față de ei. Eu aș cere să ne declarăm toți liderii afacerile cu PSD, care sunt și care au. Ar fi interesant. Este normal să vedem de ce contra PSD se ridică atât de puțini lideri. Sunt lideri ai partidului care au uitat de PSD și nu mă refer doar la centru. Este normal să ne câștigăm încrederea arătând cetățenilor că nu avem niciun fel de conflict de interes în materie de PSD. Atunci oamenii vor înțelege că putem să ne luptăm cu ei și că își pot încredința destinele politice PNL”, a spus Cătălin Predoiu, în cadrul ședinței PNL.

Turcan: La ultimele alegeri PNL a fost praf; Credeţi sincer că PNL ar fi fost mai breaz la guvernare decât cei de acum?

Și liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, a transmis un mesaj dur, duminică, colegilor din partid. Ea a ținut să precizeze că nu crede că PNL ar fi avut o guvernare mai bună, în cazul în care ar fi câştigat alegerile din decembrie, pentru că ”acest partid scârțâie din toate încheieturile”.

Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România
Recomandări
Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România

„Gândiţi-vă că am fi ajuns la guvernare cu acest partid care scârţâie din toate încheieturile. Credeţi sincer că PNL ar fi fost mai breaz la guvernare decât cei de acum? Mie mi-e teamă că în unele locuri nu şi asta pentru că am fost în trecut fără fermitate, fără consecvenţă, fără o poziţie clară asumat, fără decizii urmate indiferent de ultimele persoane care sună pentru a le influenţa. Am avut o cruntă ruptură între centru şi baza partidului, o fractură între conducerile judeţene şi baza celor mulţi. Cu astfel de fisuri, PNL nu ar fi putut urmări cu decenţă, integritate, profesionalism şi consecvenţă valorile şi soluţiile la guvernare”, a spus Raluca Turcan.

Ea a atras atenţia asupra faptului că, la precedentele alegeri, „PNL a fost praf” şi că datoria ei este de a se asigura că „toţi colegii au înţeles ce s-a întâmplat” la aceste alegeri.

”Trebuie să recuperăm electoratul urban, pe care primarii PNL au simţit că l-au pierdut, s-au dus spre alte curente, spre USR şi alte nebunii. Acei oameni sunt dezorientaţi şi avem datoria să le oferim o alternativă în PNL. Să demonstrăm zi de zi că PNL poate fi o alternativă credibilă la PSD”, a mai spus liderul PNL.

Gafa grupării pro-ruse care a salvat referendumul din Republica Moldova
Recomandări
Gafa grupării pro-ruse care a salvat referendumul din Republica Moldova

Tensiuni în filiale, înainte de Congresul PNL din iunie

Între timp, în organizațiile județene au loc alegerile interne pentru conducerea unică a filialelor. Liderul interimar al PNL Timiş, Nicolae Robu, a câştigat sâmbătă cel de-al doilea mandat de preşedinte al organizaţiei. Au mai fost organizate alegeri în Tulcea, Olt, Vaslui, Galați, Bistrța-Năsăud. la Vaslui, Deputatul PNL Daniel Olteanu contestă felul în care fostul senator Nelu Tătaru a fost ales preşedinte al Organizaţiei Judeţene.

Parlamentarul susţine că există organizaţii locale care nu au fost anunţate de secretariatul Comisiei de Organizare, despre deciziile acestei comisii şi care priveau regulile stabilite pentru alegeri, situaţie care ar fi dus la „obstrucţionarea dreptului de vot a sute de membri din organizaţia judeţeană”.

De asemenea, foşti membri ai Biroului Politic al PNL Sighetu Marmaţiei contestă modul de organizare a alegerilor în filială şi solicită conducerii centrale a partidului invalidarea scrutinului.

Și la Iași, niciunul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale nu a reuşit să obţină, la alegerile de vineri seara, jumătate plus unu din numărul de voturi, astfel că un al doilea tur de scrutin este organizat duminică. Deputatul Marius Bodea a câştigat 226 de voturi, cu 20 mai multe decât principalul său contracandidat, Dorin Dobrincu. potrivit Regulamentulului.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
FANATIK.RO
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI