“M-am hotarat sa-i cer prietenei mele sa-mi fie alaturi pentru tot restul vietii in timpul razboiului, acolo in Irak, cand am vazut moartea cu ochii. Nu ma gandisem la asta inainte, cand inca eram in tara si cu atat mai putin nu i-am spus nimic Oanei. M-am intors cu bine si ne-am logodit. A fost o surpriza mare si placuta pentru prietena mea si pentru toti cei care ne iubesc si sunt alaturi de noi”, spune Catalin.
De sotie a cerut-o la malul marii, in Constanta, in cele cateva zile libere pe care Catalin le-a avut dupa intoarcerea in tara. “Am inceput sa plang si i-am zis ca “normal”, la care el mi-a zis, ca, de obicei, la o asemenea intrebare se raspunde cu “da”, sau “nu”“, spune Oana.
Fosti colegi de liceu, cei doi s-au reintalnit mult mai tarziu, dupa ce Catalin a revazut-o la o emisiune difuzata de “Acasa”. A facut rost de numarul ei de telefon, s-au reintalnit si astfel a inceput relatia lor.
Revista PRO TV Magazin care apare maine prezinta pe larg povestea de dragoste dintre Oana si Catalin, alaturi de fotografii inedite.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun