Adda a anunțat prin intermediul unei postări pe Facebook că a fost diagnosticată greșit. Mai bine de un an s-a crezut că are o afecțiune a pielii, că are toleranță la histamină, însă diagnosticul e altul.
Adda a dezvăluit că suferă de Borelioza și Bartonella, două afecțiuni care pot fi transmise de țânțari, căpușe, ploșnițe sau alte animale, spune ea.
„Boala Addei se află încă într-un stadiu incipient. Iată un motiv pentru a rămâne optimiști, și Adda, și eu, și ceilalți membri ai familiei noastre. Facem față de un an și ceva. Vom face și pe mai departe, fără nicio îndoială. Iar eu, soțul ei, îi voi sta alături, ca de fiecare dată! Ce vă așteptați vă spun?!”, a declarat Cătălin Rizea, potrivit impact.ro.
Adda a mărturisit pe rețelele de socializare că se va retrage din spațiul public pentru începerea tratamentului, care este unul agresiv și de lungă durată.
„La începerea tratamentului, mă voi retrage o perioadă din spațiul public – emisiuni și apariții, pentru că prima tură e cea mai grea. Voi rămâne aici, pe online și vă voi ține la curent când pot și cât pot. Vă voi lăsa și albumul. Se va lansa chiar de ziua mea, pe 3 martie”, a scris Adda pe rețelele de socializare.