Cătălin Ștefănescu susține că incidentul a pornit din senin și e convins că agresorul a vrut să-l ucidă pe Darrel Bowie.

„Team managerul nostru a fost cu fiecare dintre sportivi și a văzut de nu mai puțin de șapte ori firul ecvenimentelor pe camerele de luat vederi de la locația respectivă. Reiese foarte clar că sportivii erau cu două fete. Unul dintre americani a jucat și anul trecut la noi și era cu o prietenă de-a lui. 

Fetele au fost și ele audiate la parchet. La ora 1,15 minute, doi sportivi americani, exact cei doi care sunt spitalizați, stăteau de vorbă. Nu au interacționat cu nimeni din club în această perioadă. Suspectul principal, care am înțeles că s-a predat de curând, a trecut printre ei și l-a lovit în figură pe Darrel Bowie, cel care a fost transportat la București.

Așa a început, fără să existe o discuție prealabilă, fără să fi avut vreun incident înainte. A trecut printre ei, era un spațiu de 2-3 metri. Bowie a ripostat, l-a lovit o dată. Ceilalți jucători care erau la masă, au intervenit, i-au despărțit. Suspectul principal a plecat spre grupul cu care se afla el. A dus mâna la ochi, a văzut că avea sânge”, a declarat Cătălin Ștefănescu.

I-au atacat din spate

„Agresorul a cerut un cuțit de la prietenii lui. Apoi toți cei opt sau nouă, nu este clar câți au fost în total, au năpustit asupra lor. În acest moment, când s-au liniștit apele, jucătorii noștri s-au dus către ieșire. I-au atacat din spate.

Masa sportivilor era în zona toaletelor. Înjunghierea se vede. A fost în cazul lui Joseph McClain. Loviturile pe care le-a aplicat agresorul au fost lovituri circulare, de tăiere, de sfâșiere. Scenele sunt macabre.

Nu știu ce-a dorit, ce n-a dorit, secvențele sunt macabre. A vrut să-l ucidă sută la sută. Nu cred că există vreun dubiu, aplicând un număr foarte mare – 20 și ceva –  de lovituri la nivelul feței și al organelor vitale, un om cu antecedente penale, care știe foarte bine care sunt efectele unei astfel de acțiuni, nu pot să cred că a avut altă intenție decât aceea de a ucide.

Singurul momnent n care a fost o încăierare generală a fost în prima fază, când au și căzut. Ținta clară în momentul în carer s-a întors cu arma a fost Darell Bowie.

A durat câteva zeci de secunde. Până agresorul s-a dus spre prietenii lui și a luat arma”, a mai adăugat tehnicianul.

„Prioritar e să se facă bine! Nu știu dacă mai rămân”

Antrenorul Cătălin Ștefănescu susține că prima prioritate a clubului este ca ambii jucători să beneficieze de cele mai bune condiții medicale de recuperare, iar colegii să fie ajutați să depășească psihic acest șoc.

„Timpul în care am lucrat cu ei a fost foarte scurt. Au fost șapte zile. Am început pregătirea. Am fost foarte  mulțumit de ceea ce am văzut la ei. Aveam planuri foarte mari cu ei și obiective importante. Aveam planuri mai mare decât ne-ar fi permis bugetul.

E un șoc pentru noi toți, ca oameni, de la jucători până pentru conducere, pentru staff-ul tehnic. Nu e prioritar ce vom face în campionat, ci prioritatea e să-și revină cât mai repede cei doi și să-i reabilităm psihologic pe cei doi.

Am primit un telefon la zece minute după ce s-a întâmplat. Reacția a fost hai repede să vedem ce facem. Să primească cel mai bun ajutor medical și ceilalți să vedem cum putem să-i ajutăm mai bine. În privința prinderii făptașului, cât timp acesta era îbn libertate, ceilalți erau speriați, fiindcă se vehicula în presă că este membru într-un clan mafiot.

Starea de șoc există. Am discutat cu ei. Toți cei din club am încercat să fim aproape de ei și să le explicăm că un astfel de incident nu se mai poate repeta.

Impactul imediat a fost că vor să ajungă cât mai repede acasă, nesimțindu-se în siguranță. Sunt cetățeni străini, nu au pe nimeni aici, nu au rude, prieteni, doar anturtajul profesional, noi și colegii. După ce au discutat și cei de la ambasada SUA cu ei și s-au mai liniștit. N-am abordat subiectul acesta, rămâneți sau plecați? Nu e o prioritate acum.

N-am mai discutat cu ei. Dacă acum, în perioada critică ei sunt încă aici, probabil există șanse ca ei să rămână. Nu pot să vă spun exact, fiindcă n-am poziția lor oficială”, a încheiat antrenorul brăilenilor.


CITEȘTE ȘI: 

 
 

Urmărește-ne pe Google News