Cătălina Ştefănescu, fost parlamentar şi apropiată a lui Dan Şova, primeşte susţinere din partea TSD, pentru un loc eligibil, la alegerile europarlamentare din luna mai. Liderul tineretului PSD, Gabriel Petrea, a confirmat pentru Libertatea că aceasta, alături de actualul europarlamentar Emilian Pavel, sunt propunerile organizaţiei, pentru Parlamentul European.
Decizia urmează să fie prezentată conducerii partidului.
De-a lungul timpului, în presă au apărut informații privind o relație pe care Cătălina Ștefănescu o avea cu senatorul Dan Șova, vizat de mai multe anchete la DNA.
În 2015, senatorul Dan Șova vorba chiar despre o viitoare căsătorie.
„Nunta ar fi trebuit să aibă loc în toamnă. Din păcate însă, în acest moment, nu este programată nunta şi, ca atare, nu există nici o dată stabilită pentru aceasta. Într- adevăr, aşa cum a spus si domnişoara Cătălina Ştefănescu, relaţia noastră e, în aceste zile, «incertă». Traversăm o perioadă mai delicată, pe care îmi doresc s-o ţin departe de ochii presei. Vina pentru incertitudinea relaţiei îmi aparţine, declara atunci Şova.
Cătălina Ştefănescu a fost secretara liderului PSD Liviu Dragnea, și a candidat în 2012 din partea USL pentru un fotoliu în Camera Deputaţilor, în colegiul din Turnu Măgurele. A devenit, astfel, deputat la doar 23 de ani, fiind cunoscută ca și protejată a lui Dragnea.
La preluarea puterii de către PSD, Cătălina Ştefănescu a fost angajată consilier la Secretariatul General al Guvernului, alăturându-i-se, astfel, mamei sale. Aceasta a fost fost pusă de fostul premier Grindeanu, la începutul anului, în funcția de șef al ANOFM.
SURSA FOTO: FACEBOOK