Majoritatea conducătorilor auto au auzit de el, însă puțini sunt cei care știu cum arată sau ce funcție îndeplinește. În același timp, unii nu știu ce ar trebui să facă atunci când catalizatorul auto se defectează.

De aceea, ne-am gândit ca în articolul de față să îți spunem tot ceea ce trebuie să știi despre această piesă foarte importantă la un automobil.

Ce este catalizatorul auto și ce rol are acesta

Catalizatorul mașinii, sau convertorul catalitic așa cum este el cunoscut în termeni tehnici, este o componentă foarte importantă a sistemului de evacuare al unei mașini.

Rolul lui este esențial în ceea ce privește controlul emisiilor de gaze ale unui automobil. Cu ajutorul acestui dispozitiv gazele de ardere emise de un motor cu combustie internă sunt prelucrate, iar nivelul acestora este redus.

În urma reacției chimice care are loc în interiorul catalizatorului, emisiile de gaze nocive sunt transformate în substanțe inofensive, cu un nivel scăzut de dioxid de carbon, înainte de a fi degajate în atmosferă.

Convertoarele catalitice sunt printre cele mai scumpe piese auto deoarece în interior există o structură de tip „fagure” care este tratată cu diverși catalizatori chimici care au în componență metale prețioase precum platină, rodiu și paladiu.

Aceste catalizatoare sunt amplasate întotdeauna pe galeria de evacuare, înainte de toba de eșapament, cât mai aproape de motor. În acest fel, va prelua substanțele volatile la temperaturi ridicate, de peste 400 grade Celsius, și, astfel, reacția chimică despre care am vorbit va putea avea loc.

Eficiența unui catalizator auto nou este de aproape 100%  și scade până la 95% după ce mașina va parcurge mai mulți kilometri.

Cum funcționează catalizatorul auto

Știm cu toții că gazele cele mai nocive pe care le emite un motor termic sunt monoxidul de carbon, hidrocarburile, precum și alte substanțe adicacente. Cu ajutorul acestor substanțe și în combinație cu o temperatură ridicată, substanțele nocive intră în reacție cu catalizatorii chimici.

În acel moment are loc o reacție chimică ce permite arderea completă a gazelor, iar din această reacție rezultă vapori de apă și emisii reduse de carbon.

Cu siguranță că ai văzut de multe ori cum, la unele mașini, din terminațiile sistemului de evacuare curge apă și te-ai întrebat de unde vine ace apă. Ei bine, acum știi răspunsul. Cu cât catalizatorul auto funcționează mai bine, cu atât fiabilitatea motorului convențional cu ardere internă va crește. 

Componentele sistemului de evacuare al mașinii

Ce defecțiuni apar la nivelul catalizatorului auto și ce soluții există

La fel ca oricare componentă a unei mașini, și catalizatorul auto se poate, evident, defecta, iar de cele mai mult ori, problemele care apar la nivelul acestei piese va fi semnalizată de martorul „Check engine” care se va aprinde în tabloul de bord al mașinii tale.

Un prim semn al scăderii eficienței catalizatorului auto îl reprezintă creșterea bruscă a nivelului de emisii de CO2. De asemenea, vei știi că s-a defectat convertorul catalitic în clipa în care motorul va porni cu dificultate în repetate rânduri și se va opri imediat după ce a pornit.

Totodată, când vei apăsa pedala de accelerație, răspunsul acesteia va avea un mic „delay”, iar motorul va deveni leneș. Dacă ai ghinion, motorul se poate opri în mers.

Un alt simptom al unui catalizator defect îl reprezintă un fum gros și negru care iese pe țeava de eșapament. Asta înseamnă că a rămas combustibil nears, ceea ce va duce la înfundarea catalizatorului. În plus, consumul de carburant va crește brusc. 

O altă situație este aceea cînd, din cauza convertorului catalitic defect, motorul se va supraîncălzi din cauza cantității reduse de oxigen. Dacă temperatura va crește foarte mult, motorul se va opri, iar mașina va suferi avarii grave și foarte costisitoare. 

În toate aceste situații, este recomandat să faci o programare într-un service autorizat pentru a merge în vederea unei verificări amănunțite de specialitate. De regulă, soluția în situațiile prezentate este înlocuirea catalizatorului.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News