7 comentariiCuprins:
În acest caz, deloc singular, justițiabilii sunt oameni în vârstă, oameni cu boli grave, cu venituri modeste sau fără venituri, oameni care nu sunt obișnuiți „să umble” pe la instituții.
Sunt obișnuiți, în schimb, să fie ignorați de autorități. Părinții, soții, soțiile, surorile, frații, copiii celor morți în catastrofă ne-au spus că au aflat de la televizor sau de la vecini despre decesul apropiaților. Nu i-a sunat nici Poliția, nici spitalul. „Nici citație la proces n-am primit!”, ne-a mărturisit fiica uneia dintre victime.
„Tranzacție” între firma de asigurări și avocați
Ați putut citi în Libertatea despre cum s-a implicat societatea civilă de avocați JGV & asociații în obținerea pe cale amiabilă de despăgubiri de la asigurătorul firmei de transport. Oamenii cu care am discutat ne-am spus că au fost dezamăgiți de sume. Caz în care legea le permitea să dea în judecată asigurătorul, pentru completarea sumelor.
Tot JGV & asociații a reprezentat rudele victimelor în procesul penal care a urmat accidentului. La dosarul cauzei, familiile și supraviețuitorii au depus cereri de plată a unor daune morale și materiale. Despăgubirile achitate de asigurător, plafonate prin lege, nu acoperă neapărat daunele pe care instanța decide că trebuie să fie plătite părților vătămate. Diferența trebuie să fie suportată de persoanele stabilite ca fiind răspunzătoare, în urma procesului.
Dar atât Judecătoria Iași, cât și Curtea de Apel Iași au respins cererile de despăgubiri înaintate de familiile victimelor. Judecătorii au motivat că JGV & asociații au depus la dosar „o tranzacție” cu firma de asigurări. În document, firma de asigurări se angaja să vireze în contul societății de avocați o sumă de bani, cu titlu de despăgubiri. Instanța a considerat că această sumă este suficientă.
„Erau atâția morți, că nu mai încăpeau la spital”
În Bodești, comuna Scânteia, locuiește și Elena Curbăt, 68 de ani, văduva lui Dumitru Curbăt, decedat la 54 de ani în accidentul de pe calea ferată. În vinerea aceea, soțul Elenei se îndrepta spre Iași, unde urma să participe la botezul nepotului.
„Ajunsesem deja în oraș, să-mi ajut fiica la pregătiri, îl așteptam și pe el”. N-a mai ajuns.
Elena suferă de mulți ani de scleroză multiplă. „Sunt bolnavă din 1985. Am stat în Iași, la început, la bloc. Eram strungari amândoi. Ne-am mutat la țară din cauza bolii mele. Fiul meu a murit, acum câțiva ani. Nora mea era deja în Anglia, cu copiii. Mai am fata de la Iași. Sunt singură. Vecinii îi cunosc prea puțin, din vedere”. Se uită în jur, se uită la casa ei, la grădină, la drum și rostește: „Trebuie să mă întăresc”.
„Soțul meu era un om calm, liniștit”, povestește ea. „Îmi făcea mereu pe plac, lăsa de la el. Cred că din cauză că sunt bolnavă și se gândea că o să mă duc înaintea lui. Tot satul, așa mi se părea mie, se aștepta să mă duc eu prima. Dar s-a dus el”.
În primele ore după accident, veștile erau confuze. Rudele au aflat despre starea victimelor din mass-media sau de la cunoscuți. „Am stat în tensiune. Abia sâmbătă am știut sigur că e mort. Erau atâția morți, că nu mai încăpeau la spitalul unde au fost duși. I-au dus în alte părți. Nici nu știam unde să-l căutăm. Nu m-am pierdut. Probabil și cu medicația pe care o iau pentru scleroză, pentru nervi, am putut duce asta”.
„Am dat destul de mult procent, nu mi-au lăsat nici o hârtie”
Când a început procesul, mărturisește Elena, „de multe ori, că am starea asta vulcanică din cauza bolii, am răcnit acolo. Nu mă asculta nimeni și mă dădeau afară. Spuneau că noi (n.red. – părțile vătămate) nu avem voie să vorbim decât prin avocat. Ce am strigat? Am strigat: Pe mine cine mă-ntreține? Că am ani puțini de vechime în muncă, doar 14, și ceream să facă într-un fel să am o stabilitate, o pensie de urmaș. Soțul meu avea 35 de ani vechime. Nu primesc nici azi nimic de pe urma lui”.
Și la poarta Elenei au venit trimișii JGV & asociații. „Despăgubiri am luat puțin de tot”, afirmă ea. „Am dat destul de mult procent, 30 la sută. Avocații nu mi-au lăsat nici o hârtie. Am auzit că nu s-o dat tot. Dar nu mai știu ce-au mai făcut, că nu prea pot să umblu. Trebuia să ne mai socotească iarăși. Nu știu ceilalți ce-au făcut. Dar n-am fost mulțumită. Am primit mult mai puțin decât au promis. Ne-au chemat la Iași, lângă tribunal, și ne-au plătit ca la piață. Nu la bancă, ci pe o bancă din parc. Au scos banii, i-au numărat, ni i-au dat. Ne-au pus să semnăm un proces-verbal”.
Un alt motiv de nemulțumire pentru Elena e că patronii firmei de transport au primit, la recurs, condamnări cu suspendare. „Și tot cu aceleași microbuze umblă pe aici, cu aceiași șoferi care țipă când te urci. Am zis că nu mai merg cu microbuzul, dar n-am încotro. Trebuie să ajung în oraș, la spital, pentru tratament. Mă deplasez foarte greu, ca un om beat. Și medicii se miră că am rezistat atât…”.
Într-adevăr, unul dintre cei doi inculpați, Ionel Dumitru, are încă o firmă de transport persoane și, la scurtă vreme după accident, și-a reluat activitatea. Potrivit documentelor de pe site-ul Consiliului Județean Iași, firma lui Dumitru a câștigat, din noiembrie 2009 și până în prezent, anual, mai multe licitații pentru licențe de transport. În noiembrie 2023, compania respectivă, Izvoraș SRL, făcea curse pe 9 trasee, inclusiv pe traseul care leagă Scânteia de Iași.
„Un boboc de fată. M-am dus în drum ca s-o opresc”
„Vă place satul ăsta al meu?”, ne întreabă bătrâna, care s-a lăsat îndelung chemată, pentru că, în ultima vreme, are probleme cu auzul. Corcodel nu e, propriu-zis, un sat, e un cătun cu vreo 40 de locuitori, din comuna ieșeană Grajduri. Casele nici nu se văd de la șoseaua pe care circulă microbuzele. Ca să prinzi cursa, cobori din deal pe un drum agricol, vreun kilometru, până la asfalt.
În ziua aceea de 14 august 2009, Ionela Alexa Iacob, 26 de ani, s-a dus pe la mama ei, două case mai încolo, pe aceeași uliță. Soțul Ionelei era la închisoare, iar ea creștea singură doi copii: un băiețel de 3 ani și o fetiță de 9 luni.
„E mult de-atunci”, oftează Elena Alexa, 72 de ani, mama Ionelei. „Era un boboc de fată, dar ce-i frumos îți ia Dumnezeu! A vrut să se ducă la Scânteia după alocații. O venit la mine dimineață. Mulsesem vaca. I-am zis: «Ionela, dacă-ți trebuie lapte, îți iei găletușa». M-am dus cu vaca la deal, la păscut. Aveam și oi atuncea. M-am întors acasă. Ea plecase. M-am dus în drum ca s-o opresc să nu mai plece. Dar ea plecase, cu vecina asta a lui Căsăndroi (n.red. – Simona Căsăndroi, 30 de ani, victimă în accident). Au coborât împreună la șosea”.
De ce s-o oprească? „Parcă așa mi-o dat Dumnezeu ceva, că am vrut să-i zic să nu mai plece. Poate că nu se întâmpla treaba asta. Mi-a zis mie, în dimineața aia: «Mamă, să facem la cuptor ceva!». Că trebuia să se ducă la bărbatu-său, cu pachet. Era Sfânta Maria a doua zi”.
Tot ce-a mai putut face Elena a fost să privească spre vale, după fiica ei, care era deja prea departe s-o mai audă.
„Când am coborât, mai încolo, să mă duc la magazin, nevoie la șosea! Salvări, mașini, oamenii ieșeau și se uitau. Nu știam ce-o să am de tras. Mă întorc acasă. Ionela nu mai venea. Stau, aștept, s-o făcut noapte. Trebuia să mă duc s-aduc vaca”.
Abia a doua zi, mama a fost încredințată că Ionela nu mai este. „Mi-o zis un băiat de pe-aicea: «Am văzut la televizor. Toți îs morți»”.
Despăgubirile, plătite cu o zi înaintea înregistrării dosarului penal
Copiii Ionelei au crescut întâi cu bunicii, apoi cu tatăl lor, după ce acesta și-a ispășit pedeapsa. Băiatul e plecat acum în Germania, la muncă, cu tatăl. Iar fata face școala la Iași. „Mă mai văd cu ei prin cimitir, la sărbători. De Înălțare, la Paști. Nici nu au timp altfel”, spune bunica lor.
„Am fost la proces, ne duceam la tribunal, întotdeauna. Cu omul meu. A trecut mult de atunci”. Părinții Ionelei au acceptat și ei să fie reprezentați de JGV & asociații. Banii – mama nu-și mai amintește câți, nici măcar cu aproximație – i-au folosit pentru cei doi nepoți, care le rămăseseră în grijă.
Potrivit surselor Libertatea, JGV & asociații le-au dat rudelor victimelor sume între câteva sute și câteva mii de lei. Cuantumul despăgubirii a variat în funcție de gradul de rudenie. Părinții, de exemplu, primeau în jur de 5.000 de lei. Soții și soțiile – câte 10.000 de lei. Dar baremul ăsta era unul orientativ.
Peste 30 de persoane, răniți și rude ale celor decedați, au fost chemate pentru plata despăgubirilor la Iași, pe 4 și 5 august 2010. Dosarul penal al accidentului a fost înregistrat la Judecătoria Iași pe 6 august 2010.
În 2009, plafonul pentru despăgubiri în urma accidentelor rutiere era de 1,5 milioane de euro, potrivit normei date de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și publicate în Monitorul Oficial din 27 noiembrie 2009:
„Pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2009, la un nivel de 1.500.000 de euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României”.
„Ne-au luat ca din oală, n-am avut nici un document de la ei”
Printre cei despăgubiți s-au numărat Florentina Aștefanei și Elena Lăcrămioara Olaru, care și-au pierdut în accident tatăl, Vasile Zaporojanu, 66 de ani, din Valea Satului, comuna Grajduri.
„Am semnat ceva cu avocații, dar nu ne-o dat contracte. Nimic. Au venit repede la poartă, cam o lună de la accident. Ne pregăteam de parastasul de 40 de zile. Noi nici nu eram bine liniștiți. Au zis că ne reprezintă cu condiția să le dăm 30 la sută din sumă”, declară Florentina. „Am primit foarte puțin. Ne-au văzut așa, mai de la țară, au zis că ne rezolvă ei treburile… Cine s-o mai dus, ca să umble? A rămas așa…”.
Sora ei o aprobă. „Nu știam unde să mergem, ce să facem. Au venit ei (n.red. – JGV & asociații), au zis că ne reprezintă, ne-o luat ca din oală. Nici nu știam despre ce-i vorba. Ne-au chemat la sediul unei bănci, lângă tribunal, în Iași. Au scos banii din cont și ni i-au dat la fiecare în mână. N-am avut nici un document de la ei. Nici măcar n-am primit citația la proces, tot ei au venit, ne-au chemat, vedeți că aveți proces”, susține Lăcrămioara. „N-o păstrat nimeni contractele cu avocații, că nu s-au dat. Am fost la proces, ne duceam la tribunal, întotdeauna”.
Vasile Zaporojan luase microbuzul ca să ajungă la Iași, să-și ridice pensia.
„Au venit chiar în ziua înmormântării”
Vara lui 2009 a fost crâncenă pentru Traian Petrache, 56 de ani, din Valea Satului, comuna Grajduri. Bărbatul e angajat la un spital din Iași și face naveta cu microbuzul. L-am așteptat să vină de la serviciu. Un consătean l-a salutat și a dat să-l apuce pe după umeri. Traian i-a răspuns la salut, dar s-a tras repede, să nu fie atins, cu reflexul unui animal sălbatic terorizat de imprevizibil.
„La mine, e complicat”, explică Traian. „Mie mi-a murit socrul, apoi, la două săptămâni, soacra, o făcut infarct. După două săptămâni și trei zile, s-o întâmplat accidentul de la Scânteia, în care mi-a murit soția. La înmormântare, unui cumnat de-al meu i s-a făcut rău. L-au luat cu Salvarea. A murit după două zile”.
Soția lui Traian, Maria Petrache, avea 35 de ani. Șase copii – gemeni de 5 ani, un băiat de 11 ani, gemeni de 15 ani și un băiat de 17 ani – au rămas fără mamă.
Familia Petrache a fost printre primele contactate de reprezentanții JGV & asociații. Când s-a trezit cu oamenii în costum la gard, Traian a crezut că sunt de la firma de transport care deținea microbuzul și a pus mâna pe topor să-i alunge. „Au venit chiar în ziua înmormântării. Eram chiar nervos, supărat. Nu mai judecam. Am fost terminat. Treceam din înmormântare în înmormântare, din praznic în praznic”.
După aceea, de câte ori au mai descins în Valea Satului, avocații au trecut cu maxime precauții pe la Traian. „Au zis că la mine vin după ce au trecut pe la toți, la urmă de tot. Ne-au făcut atunci, când ne-au dat banii, un proces-verbal. Au luat comision mult. De-acuma, ce pot eu face? Ne-au chemat la Iași, ne-au dat un ajutor în bani. În jurul la un miliard (n.red. – 100.000 de lei) am primit la un loc, copiii și cu mine. I-am depus în bancă, nu i-am luat acasă. Cu toate datoriile, s-au dus”.
Traian crede că șansa „să mă țin întreg” a fost că șeful lui de la spital a refuzat să-i acorde concediu după accidentul de la Scânteia. „După vreo șase luni, domnul doctor mi-a zis că dacă mă lăsa atunci acasă, să nu vin la serviciu, ajungeam pacient. A avut dreptate”.
„Dă-i în mă-sa de bani, să fi fost toți în viață”
Viorel Chelaru, 52 de ani, e unul dintre cei doi supraviețuitori ai accidentului. Locuiește în satul Focșeasca, din comuna vasluiană Tăcuta. Își amintește că a țipat la șofer, când a văzut trenul.
„El număra banii și-i punea în rastel. Cum era cu-a treia, un pic în pantă, i-a murit motorul. Eu am fost singurul care-am strigat: «Băi, ne omori, trenul, nu vezi?». Am pus așa piciorul în tocul geamului. Trenul o prins microbuzul într-un stâlpișor de la trecerea de cale ferată și l-o făcut arc. Când i-a dat drumul, ne-o aruncat pe toți. Vreo 30 de metri m-a aruncat pe mine, pe deasupra trenului”.
În accident, Viorel și-a pierdut fratele și nepotul de 10 ani. „Am avut mâna ruptă, coaste rupte. Am stat două săptămâni în spital. Cu avocații m-am trezit acasă. Nu mi-au dat nici un contract. Am semnat atunci când ne-au dat despăgubirile. Nici un act n-am de la ei. Un an în cap a durat până ne-au dat banii. Nu ne-au explicat nimic avocații. Că atât s-o putut scoate… Ei și-au luat partea lor. N-au spus cât. S-au dat foarte puțini bani, puțini, puțini, puțini. La ceea ce s-o întâmplat atunci, puțin”.
Până să vină despăgubirile, Viorel a trebuit să achite „placa la cap”, pe care ne-o arată, vizibilă lângă tâmpla stângă. „Am plătit din banii mei. Ce, mi-o dat ei vreun ban? Dar nici bani nu-mi trebuia, dacă mă credeți. Mai bine erau fratele și nepotul în viață. Dă-i în mă-sa de bani, eu m-am bucurat de altceva. Banii n-aduc fericirea. Am rămas în viață. Să fi fost toți în viață, nu numai eu”.
Plata unor daune, respinsă de Judecătoria Iași
Cercetările organelor de anchetă au arătat că microbuzul circula cu ITP-ul expirat, firma n-avea licență pentru traseul respectiv, iar șoferul nu era angajat al firmei. Ținea locul altui șofer și plănuia să folosească încasările ca bani de pus în plic la o nuntă, a doua zi. Strânsese, potrivit documentelor de pe rejust.ro, suma de 327 de lei, bani care au fost confiscați, prin decizia instanței.
După un an de cercetări, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași au trimis în instanță un dosar în care patronii firmei de transport, Ionel Dumitru și Constantin Scântei, au fost puși sub acuzare pentru „infracţiuni la alte legi speciale la Legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă (art. 37); nerespectarea regimului transportului rutier public; fals intelectual; fals material în înscrisuri oficiale; uz de fals”. Magistrații au decis să înceteze urmărirea penală pentru ucidere din culpă împotriva șoferului.
În dosarul nr. 23673/245/2010, înregistrat pe 6 august 2010 la Judecătoria Iași, cei doi patroni ai firmei de transport au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare. În hotărârea pronunțată pe 16 februarie 2012, instanța a respins „pretențiile civile formulate de părțile vătămate și de părțile civile”.
Rudele pasagerilor decedați și supraviețuitorii solicitaseră plata unor daune morale. De asemenea, spitalele care i-au tratat pe răniți au cerut achitarea costului îngrijirilor medicale pentru aceștia.
Fără despăgubiri și la recurs, pedepse cu suspendare pentru inculpați
Și inculpații, și părțile vătămate și civile au făcut recurs. Curtea de Apel Iași a respins și ea pretențiile la despăgubiri și a decis că patronii firmei de transport își pot efectua pedeapsa în libertate: „dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de câte 3 (trei) ani de închisoare” (Hotărârea nr. 70/2013 din 24.01.2013 a Curții de Apel Iași, sursa: rejust.ro).
„Chiar dacă infracţiunile săvârşite de inculpaţi au avut efect indirect şi grav – prin rezultatul produs, executarea pedepselor sub supraveghere condiţionată asigură atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal”.
Cum a motivat instanța respingerea recursului formulat de familiile victimelor? Judecătorul a considerat că patronii firmei de transport se fac vinovați, cu excepția unei infracțiuni la Legea privind protecția muncii 319/2006, de „infracțiuni de pericol sau formale”, care „doar creează o stare de pericol”.
Infracţiunile ce au în conţinut referire la rezultatul produs sunt infracţiuni materiale de rezultat şi atunci când în conţinutul infracţiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat se numesc infracţiuni de pericol sau infracţiuni formale.
Hotărârea judecătorească nr. 70/2013, Curtea de Apel Iași
În ceea ce privește daunele solicitate de părțile civile, „instanţa arată că în vol. I cercetare judecătorească există depusă o tranzacţie (filele 201 şi următoarele)”, încheiată între asigurător şi „Societatea Civilă Profesională de Avocaţi JGV şi Asociaţii, în calitate de solicitant al despăgubirii, ca reprezentant al familiilor persoanelor decedate (…) şi al persoanelor vătămate (…), stabilindu-se cuantumul global al despăgubirilor – reprezentând daune morale şi materiale acordate de asigurător clienţilor Societăţii de Avocaţi. (…) Asigurătorul se obligă la transferarea în contul Societăţii de Avocaţi a sumei indicate în tranzacţie”.
Întrucât familiile victimelor nu au ridicat „nici o obiecție” privind sumele primite ca despăgubiri, iar la dosar „există declarații de acceptare a despăgubirii”, instanța a decis că părțile vătămate „se consideră integral despăgubite”.
Societatea civilă profesională de avocați JGV & asociații nu a răspuns încă întrebărilor în scris adresate de Libertatea în legătură cu implicarea în cazul Scânteia.