În imaginile postate pe Facebook, un angajat al Direcției Deservire și Suport General (DDSG) din cadrul Poliției Locale Sector 4, agent de securitate, nicidecum polițist, solicită legitimare, nu prezintă o legitimație, n-are insignă și amenință că va încătușa persoanele care l-au claxonat fiindcă ieșea periculos de pe o străduță cu mașina personală. Oameni din Poliție explică pentru Libertatea câte ilegalități sunt într-un singur clip video de 48 de secunde.

Update: Ziarul a discutat și cu cel care a filmat întreaga scenă, Vasile Baicu. Acesta a explicat că incidentul de pe 24 iulie a început în dreptul străzii Vigoniei, care dă în artera principala șoseaua Giurgiului. “L-am claxonat că ieșise aiurea de pe secundară și s-a ținut după noi”.

S-a ținut, în mașina personală, după mașina care îl claxonase, 1,3 kilometri. În prima parcare mare de pe strada Reșița, în dreptul blocului cu numărul 20, mașinile au oprit. “Am tras în parcare să vedem ce vrea”. A urmat scena filmată.

Bărbatul are și dovada prin aplicația Google Maps, corelată cu aparatul foto din telefon, unde se văd cele două momente – startul incidentului, cel din dreptul străzii Vigoniei, și finalul, în care paznicul se îndreaptă spre el.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Cum s-a încheiat incidentul? “Ne-am urcat în mașină și am plecat, pur și simplu”, spune cel care a filmat.

Ce arată filmarea

Filmarea e scurtă, dar grăitoare. Acum 3 zile, un cetățean din sectorul 4 a postat, pe Facebook, un clip în care un bărbat îmbrăcat într-o cămașă albastru deschis, precum polițiștii locali din sectorul 4, solicită legitimarea. Motivul?

“O vedetă de la sectorul 4! A ieșit cu mașina personală de pe secundară în principală și l-am claxonat, l-am făcut atent că era să intru în el… Apoi el a început să mă urmărească și am tras într-o parcare să văd ce vrea….”, e scris în textul care însoțește imaginile.

Bărbatul, care-și spune numele în chiar primele secunde ale clipului, neinteligibil, se prezintă ca “agent principal Poliția Locală Sector 4”. Apoi susține că este în timpul serviciului, că este “în uniformă” și spune că îi va încătușa pe bărbații care-l filmează și-i va duce la secție dacă aceștia nu se legitimează.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

În același timp, el refuză să prezinte legitimația, iar uniforma nu are trei elemente distinctive: cascheta, gradele pe umăr și insigna.

Ploaie de nereguli

“Nici n-are cum să aibă insignă sau grade”, spun oamenii din Poliție care explică videoul pentru Libertatea, “deoarece dânsul nu este nicidecum agent, ci agent de securitate, adică personal contractual, nu funcționar public”.

Oamenii din sistem explică câte ilegalități comite bărbatul în nici un minut.

1. El nu e polițist local, e agent de securitate

Practic, după însemne – și lipsa însemnelor – este lesne de identificat ca fiind un agent de pază. Paznicii, conform Legii 333/2003, agenții de securitate nu fac patrulare, ci păzesc anumite obiective.

2. E obligat să prezinte legitimația

Ipotetic vorbind, dacă ar fi vorba de un polițist local, acesta este obligat de Legea Poliției Locale, 155/2010, să prezinte legitimația de serviciu.

VIDEO | Mărturia celor amenințați cu încătușarea de un angajat al Poliției Locale Sector 4, deși nu avea dreptul: “S-a ținut cu mașina un kilometru”
Agent de securitate

“În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local este obligat (…) să își decline, în prealabil, calitatea și să prezinte insigna de polițist și legitimația de serviciu”, se spune în Art. 21, litera f) al Legii 155.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Nu și ca agent de securitate.

3. Solicită legitimare

Agentul de pază poate cere legitimarea într-o singură circumstanță, clarificată tot de Legea 333/2003, Art. 46, litera d):

“Să oprească și să legitimeze persoanele despre care există date sau indicii că au săvârșit infracțiuni ori alte fapte ilicite în obiectivul păzit”.

“În cazul de față nu există niciun obiectiv păzit, paznicul îi oprește pe stradă”, completează sursele Libertatea.4

4. Nu are dreptul de încătușare

La fel, posibilitatea de încătușare îi revine doar unui polițist local. În Legea 333 se vorbește vag de cătușe, spunându-se doar că “societăților private de pază li se interzice și folosirea de cagule, măști pentru protecția feței și cătușe metalice”.

5. Uniforma: nu are cascheta, nu are insigna

Un polițist local trebuie să aibă caschetă, grade și insignă. Bărbatul din imagine nu are decât cămașa-tip.

VIDEO | Mărturia celor amenințați cu încătușarea de un angajat al Poliției Locale Sector 4, deși nu avea dreptul: “S-a ținut cu mașina un kilometru”
Agent de securitate

Iar polițiștii care au stat de vorbă cu Libertatea explică pe îndelete: “Nu ar fi primul polițist care nu iese cu cascheta din mașină ori nu are insigna la el. S-au mai întâmplat cazuri.

Însă toți cei care poartă insigna la piept au un element distinctiv – nu au nasture la buzunarul din stânga, unde este pusă, de obicei, insigna. Ori dacă au, buzunarul stă, de obicei, deschis, tocmai pentru că nu stai tot timpul să închizi – deschizi”.

6. Nu respectă distanțarea socială

Mai mult, bărbatul nu poartă nici mască în momentul în care se apropie de celelalte două persoane și nu respectă distanțarea socială.

Bărbatul susține că este în timpul serviciului și se apropie la o distanță mai mică de 2 metri de persoana care filmează.

Polițiștii sunt nemulțumiți pentru că “suntem confundați cu aceste persoane care nu au absolut nicio legătură cu Poliția” și susțin că bărbații care au fost opriți în trafic “pot face plângere penală pentru abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale”.

Anchetă la Poliția Locală

Libertatea a trimis o solicitare către Primăria Sector 4 pentru a afla dacă s-au luat măsuri în cazul agentului de securitate surprins în imagini.

Azi, Primăria a răspuns: s-a autosesizat după solicitarea ziarului și începe o anchetă.

“La solicitarea Directorului General al Poliției Locale Sector 4, dl. Dan Petre, a fost sesizată Comisia de Disciplină în legătură cu situația semnalată de dumneavoastră. În urma evenimentului care a constituit acest caz, a fost declanșată o anchetă, iar la finalul cercetării vor fi luate măsurile legale”, se arată în răspunsul primit de ziar.

Ziarul a întrebat și dacă bărbatul din imagini e paznic sau polițist, fără a primi răspuns.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI