Accidentul produs luni în localitatea Nicolae Bălcescu din județul Bacău nu este singurul în care au fost implicate avioane de tip IAR 99 Șoim.
Pe 20 iunie 2014, o aeronavă IAR 99 Şoim a aterizat forţat pe aerodromul militar Boboc din Buzău, în timpul unui zbor de antrenament. Cei doi piloţi au scăpat cu viaţă şi au fost internaţi.
Pe 23 august 2012, un avion IAR 99 Şoim s-a prăbușit la doi kilometri de Aeroportul Craiova în timpul unui zbor de încercare. Un pilot a reuşit să se catapulteze, însă a fost grav rănit. Al doilea pilot a murit în urma accidentului.
Pe 30 martie 1995, un avion militar de tip IAR-99, aparţinând unităţii de la Ianca, s-a prăbuşit la numai patru minute de la decolare, din cauza unei scurgeri accidentale de combustibil. Cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze. Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene şi uzina producătoare au decis oprirea temporară a zborului cu cele opt avioane IAR-99, conform observator.tv.
Pe 22 februarie 1993, aparatura de la bordul unui avion de antrenament IAR 99 s-a defectat la scurt timp după decolare. Piloții au reușit să aterizeze pe aeroportul Otopeni după câteva încercări. Nu s-au înregistrat victime.
Avionul IAR-99 a intrat în serviciul Forţelor Aeriene în anul 1988 şi este considerat unul dintre cele mai bune avioane din clasa sa. Motorul turboreactor Rolls-Royce Viper este acelaşi care a echipat avionul de atac IAR-93.
sursă foto: roaf.ro
Citește și Audierile la DNA, absențe motivate. Cât a chiulit Dragnea de la serviciul public și cum a transformat Parlamentul în Partid
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro