Pe 30 iulie Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat că „încurajează orice persoană care deține date relevante să contacteze organele judiciare” la adresa de e-mail pj_sector_1@mpublic.ro, în contextul în care sociologul Alfred Bulai „ar fi pretins favoruri de natură sexuală” unor studente de la SNSPA. Parchetul a promis că va proteja identitatea femeilor care îl reclamă pe profesor.
Până acum au fost primite aproximativ 20 de e-mailuri, dar acestea nu echivalează cu 20 de plângeri. Printre ele există și un e-mail referitor la Marius Pieleanu, potrivit informațiilor Libertatea.
În acest moment, cercetările se fac cu privire la fapte, adică in rem, fără a viza, deocamdată, persoana. Anchetatorii se află la faza strângerii probelor pentru a aduna dovezi relevante care să permită o evaluare corectă a situației și nu se pune problema extinderii anchetei la alte persoane.
Primul acuzat a fost Alfred Bulai
Alfred Bulai, 61 de ani, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a dezvăluit site-ul Snoop.ro luni, 29 iulie.
Într-o primă reacție, Alfred Bulai a spus luni, 29 iulie, pentru Libertatea: „O să am detalii și poziții clare doar după ce prezint poziția mea în Comisia de Etică din SNSPA. Vă rog să mă înțelegeți că trebuie să ofer toate lămuririle mai întâi colegilor din Comisia de Etică”.
Poliția Capitalei a anunțat că a demarat investigațiile pentru infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual. La câteva ore după anunțul Poliției, Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA.
O zi mai târziu, pe 30 iulie, profesorul a fost suspendat de la cursuri și din toate funcţiile de la SNSPA.
A urmat Marius Pieleanu
Ulterior, fosta ministră a justiției Ana Birchall a susținut că a fost hărțuită sexual de sociologul Marius Pieleanu în urmă cu 16 ani. „Toți știau. Profesorii de la SNSPA știau că atât Bulai, cât și Pieleanu sunt doi prădători sexuali. Colegii din PSD știau de la mine ce mi-a făcut Pieleanu. Presa ştia, au scris câteva ziare, dar au preferat să închidă ochii şi să promoveze un monstru”, a afirmat ea.
Noi acuzații grave au venit și din partea jurnalistei Carmen Dumitrescu, fostă studentă la SNSPA. „Când a venit rândul profesorilor de la Sociologie (Bulai şi Pieleanu), studentele mai mari ne-au zis scurt: «Aveţi grijă cu ăştia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Şi să aveţi grijă cum vă îmbrăcaţi la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!». Era un fel de fapt ştiut, o parte a statu-quo-ului universitar la SNSPA. Era una dintre garanţiile universitare: că dacă cumva le placi ăstora doi, e nasol de tine! Deci trebuia să ai grijă!”, a susținut ea.
O altă fostă studentă, C.R., a lăsat un comentariu la o postare a Mihaelei Miroiu, profesoară la SNSPA, în care i-a scris că a fost hărţuită sexual de Marius Pieleanu în urmă cu 20 de ani și că se temea că nu va intra în examenul de licență din cauza lui. Ea a acuzat-o pe Mihaela Miroiu că, în ciuda postărilor feministe, a mușamalizat abuzurile sexuale împotriva femeilor și că știa despre ele. Profesoara de la SNSPA și-a șters apoi postarea.
Sociologul a fost contactat de Epoch Times, dar el nu a negat acuzațiile fostelor studente, spunând doar: „Am un prestigiu şi credeţi-mă că vreau să mi-l păstrez”. „Este o întrebare care are un conţinut extrem de dur la adresa mea şi licenţios, nu vă supăraţi. Nu pot să răspund la astfel de întrebări. Ok, înţeleg că există în spaţiul public, mai ales în cel internaut, o discuţie, există opinii, dar nu vă supăraţi, am un prestigiu şi, înţeleg, credeţi-mă că vreau să mi-l păstrez”, a susținut el.
Marius Pieleanu este conferențiar universitar și prodecan al Facultății de Științe Politice la SNSPA. El a anunțat că va pleca de la SNSPA după scandalul în care a fost implicat.