La nivel național, există 1.087 de paturi de terapie intensivă destinate special pacienților cu coronavirus, iar 952 dintre ele sunt ocupate luni. Dintre acestea, 116 sunt paturi pentru anumite persoane cu condiții medicale care sunt confirmate și cu Covid-19, precum cele din secțiile de obstetrică-ginecologie, neonatologie sau cardiologie.
Cele 19 paturi ATI libere pentru pacienții cu Covid-19 în stare gravă sunt în: Brașov (5), Tulcea (5), Iași (3), Sibiu (3), Arad (1), Constanța (1) și Vaslui (1).
Grupul de Comunicare Strategică subliniază că vor fi operaționalizate și alte paturi pentru pacienții infectați cu Covid-19, dar prioritate vor avea persoanele care au și alte afecțiuni grave care îi pun la un risc mai mare de forme grave ale bolii.
Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, declara luni la Digi24 că paturile se eliberează doar când pacienții mor. „Mi-e teamă că suntem doar la început și că va fi extrem de greu în spitale, în următoarea perioadă”, avertiza medicul.
Autoritățile au confirmat luni 3.342 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, după efectuarea a 21.119 teste. Numărul pacienților de la ATI a crescut cu 103 de ieri și până azi, ajungând la 952.