Vechiul oraş de pe Rin va stinge toate luminile la numeroase clădiri reprezentative, între care şi catedrala, începând cu ora 23:00 în fiecare seară.

Odată cu apropierea toamnei, însă, ora la care iluminatul clădirilor va fi oprit va ajunge la 22:00.

În mod normal, celebra catedrală gotică este iluminată pe tot parcursul nopţii.

Autorităţile oraşului au explicat că decizia a fost determinată de războiul din Ucraina şi de sancţiunile impuse de Germania asupra petrolului şi exporturilor de cărbune ruseşti. Ca răspuns, Rusia şi-a redus drastic livrările de gaz către Germania.

Printre alte măsuri decise de autorităţile din Köln se numără o reducere cu 50% a iluminatului străzilor oraşului. Iluminatul stradal va începe mai târziu în cursul serii, iar luminile vor fi stinse mai devreme decât de obicei.

Măsura nu este o premieră în Germania. Şi alte oraşe germane, printre care se numără și capitala Berlin, opresc în cursul nopţii iluminatul unor monumente istorice şi clădiri municipale, inclusiv Coloana Victoriei, Castelul Charlottenburg şi clădirea primăriei.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News