Primăria Municipiului București va aloca aproape 53 de milioane de lei pentru 100 de biserici din Capitală, dintre care 20 de milioane de lei vor merge către Catedrala Mântuirii Neamului.

Suma de 20 de milioane este prevăzută în două tranşe egale, respectiv 10 milioane pentru „Catedrala Mântuirii”, iar alte 10 milioane pentru „Patriarhia Română”, relatează Mediafax.

În cazul ambelor proiecte, obiectul menționat este „finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului”.

Cifrele Catedralei Mântuirii Neamului. Cât de mare a fost investiția comparativ cu alte proiecte din Capitală

Din suma de 53 de milioane de lei, sunt prevăzute câteva sute de lei pentru lucrări de reparație la Palatul Patriarhiei, însă, anul acesta, aproape 100 de biserici vor primi, în medie, suma de 300.000 de lei.

Proiectul de buget se află în prezent în dezbatere publică. La sfârșitul acestei luni, acestea urmează să intre pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Muncipiului București (CGMB) pentru a fi aprobat.

Catedrala Mântuirii Neamului, în cifre. Recordurile pe care le deține. E mai înaltă decât Casa Poporului și are cel mai mare clopot din lume

În decembrie 2018, Consiliul General al Municipiului București a aprobat alocare a 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

Cu banii alocați la acea vreme prin rectificarea bugetară, bugetul alocat de Primăria Capitalei lucrărilor la Catedrală a ajuns la 45 de milioane de lei.

Pentru Catedrala Mântuirii Neamului s-au cheltuit până în la sfârșitul anului 2018 peste 110 milioane de lei. Din această sumă, 75 la sută sunt fonduri de la stat, respectiv de la Primării şi de la Guvern.

Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfinţită pe 25 noiembrie 2018 de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Daniel. Aproape 20.000 de bucureșteni și peste 30.000 de pelerini veniți din toată țara au participat la slujba de sfințire a lăcașului de cult.

sursă foto: Hepta


Citește și:

VIDEO / Preţuri supraevaluate de peste zece ori pentru testarea instalațiilor electrice ale Direcției Protecția Copilului Sector 6

Narcos Delta Dunării! Reportaj realizat de Patrick André de Hillerin în locul unde s-a capturat o tonă de cocaină

Cu viața pre moarte călcând. Reporter la ambele capete ale unei întâmplări dramatice: familia care a donat ficatul unui băiețel de 7 ani și femeia care a primit o nouă șansă la viață


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News