Părintele Nicolae Crângașu, dar și Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură, au oferit detalii în exclusivitate pentru cititorii Libertatea.

Catedrala Națională este aproape să fie inaugurată. Au mai rămas opt luni până la un moment istoric pentru Biserica Ortodoxă din România și pentru credincioși. Pe 26 octombrie, de Sfântul Dimitrie, ocrotitor al cetății Bucureștilor, canonizat în anul 1955 de către Biserica Ortodoxă Română, va avea loc sfințirea și inaugurarea oficială a Catedralei Naționale.

Aceasta se va face de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, în prezența membrilor Sfântului Sinod și a mai multor invitați importanți din țară și din străinătate.

Evenimentul are loc pentru a marca cei 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de biserică autocefală. Dar și 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

Va fi un eveniment grandios de o înaltă solemnitate, conform descrierii oficialilor implicați, la care sunt așteptate peste 30.000 de persoane. O parte urmează să intre în interiorul Catedralei Naționale, restul vor asista din curtea interioară sau din zonele apropiate lăcașului.

Dincolo de cuvinte. Trei specialiști analizează pentru Libertatea limbajul nonverbal al lui Volodimir Zelenski și Donald Trump în confruntarea din Biroul Oval
Recomandări
Dincolo de cuvinte. Trei specialiști analizează pentru Libertatea limbajul nonverbal al lui Volodimir Zelenski și Donald Trump în confruntarea din Biroul Oval

Conform comunicărilor oficiale, după sfinţirea din acest an, Catedrala Națională va rămâne deschisă pentru slujirea liturgică şi participarea credincioşilor.

Libertatea a solicitat Patriarhiei Române acceptul de a merge pe șantierul de la Catedrala Naţională, iar după obținerea tuturor avizelor necesare ne-am întâlnit la impresionanta construcție cu părintele Nicolae Crângașu, consilier patriarhal coordonator la sectorul monumente şi construcţii bisericești al Patriarhiei Române, dar și cu Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură de la Catedrala Națională.

Părintele Nicolae Crângașu și Daniel Codrescu, pe șantierul de la Catedrala Națională. FOTO: Vlad Chirea
Părintele Nicolae Crângașu și Daniel Codrescu, pe șantierul de la Catedrala Națională Foto: Vlad Chirea

Nicolae Crângașu: „La exterior, Catedrala Națională este terminată în proporție de nouă zeci la sută”

Libertatea: Părinte Nicolae Crângașu, mulțumim că ne-ați primit pe șantierul Catedralei Naționale. Care este situația la zi și ce-ar mai fi de finalizat?
Nicolae Crângașu: Pentru noi, biserica propriu-zisă este în prim-plan. Urmează să fie sfințită în octombrie anul acesta. Biserica la exterior este într-o foarte mare măsură terminată. Aș putea spune că aproape 90%. Deci mai avem de făcut lucrări.

Zelenski a plecat de la Casa Albă fără să semneze acordul pentru resurse naturale. Dialog extrem de tensionat între cei doi lideri: „Ori încheiați o înțelegere, ori ne retragem. Te joci cu WW3” | VIDEO
Recomandări
Zelenski a plecat de la Casa Albă fără să semneze acordul pentru resurse naturale. Dialog extrem de tensionat între cei doi lideri: „Ori încheiați o înțelegere, ori ne retragem. Te joci cu WW3” | VIDEO

Urmează să se monteze și crucea principală, nu?
– Da, da. În aprilie o să fie acest moment, ridicarea cu o macara de mare tonaj a crucii, sus pe turla mare. Tot atunci o să se demonteze și actuala macara-turn, care deservește tot lucrul la înălțime. Între timp, lucrăm la acoperișurile galeriilor exterioare, a pridvoarelor principale. Urmează să demontăm și schela, să tencuim și să finalizăm și balconul de la vitraliul cel mare. Există un balcon de unde se pot adresa ierarhii mulțimii.

Imagini din interiorul Catedralei Naționale. Foto: catedrala-nationala.roIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 40

„Ne rugăm Domnului să ne ajute să fie terminat de pictat Sfântul Altar până în octombrie”

Situația în interior cum este?
– Lucrăm la pictură! Tencuim în partea de pronaos și cor pentru că nu mai putem face altceva până la sfințirea din octombrie. Ulterior vom continua lucrările de pictură. La momentul sfințirii ne dorim și ne-am propus, ne rugăm Domnului să ne ajute să fie terminat de pictat Sfântul Altar și tot naosul. Sunt suprafețe foarte mari, e mult de lucru. Lucrăm cu o viteză și o mobilizare foarte, foarte mari.

Cele mai dure replici din discuția dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski din Biroul Oval: „Vă jucați cu viețile a milioane de oameni”
Recomandări
Cele mai dure replici din discuția dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski din Biroul Oval: „Vă jucați cu viețile a milioane de oameni”

Dați-ne niște detalii de culise despre pictură.
– Minimum 340 de metri pătrați de mozaic pe lună ca să putem să acoperim toată această suprafață de pictat până în octombrie. Dar sunt și alte detalii inedite.

Vă rugăm.
– Nu se văd marile lucrări de instalație. În momentul de față, ca să putem să dăm în folosință catedrala avem nevoie de finalizarea lucrărilor necesare pentru siguranța la foc, panică, etc… Tot ce este obligatoriu din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Reglementări obligatorii pe care trebuie să le îndeplinim pentru ca toată lumea să fie în maximă siguranță în această catedrală.

Părintele Nicolae Crângașu, consilier patriarhal coordonator la sectorul monumente şi construcţii bisericesti al Patriarhiei Române. FOTO: Vlad Chirea
Părintele Nicolae Crângașu, consilier patriarhal coordonator la sectorul monumente şi construcţii bisericești al Patriarhiei Române. Foto: Vlad Chirea

Ne puteți spune care au fost cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în toți acești ani?
– Probleme legate de două aspecte importante. Aspectul proiectării, pentru că e un obiectiv unic, cel puțin în România, proiectanții nu au mai făcut până acum astfel de obiective. Totul a fost extrem de provocator pentru proiectanți, pornind de la fundație și până la tot ceea ce vedeți acum. După ce s-au finalizat cele mai bune soluții de proiectare, a fost o altă categorie de dificultăți, din partea punerii în operă a construcției.

„Nu am făcut compromisuri cu absolut nimic! Problemele le-am depășit”

– Ce era pe hârtie să devină realitate.
– Da, exact. Dificultatea foarte mare a proiectului a creat de multe ori probleme în timpul execuției. Probleme pe care însă, slavă Domnului!, le-am depășit și sperăm că le vom depăși pe toate. Fără să facem compromisuri cu absolut nimic. Că merge și așa… Întotdeauna am încercat să adoptăm soluțiile pentru rezolvarea problemelor apărute în șantier, cele mai bune, ca pentru casa Domnului!

Dumneavoastră mai aveți un alt vis după această lucrare pe care ați coordonat-o?
– Visul este să completăm cu tot ce avem de finalizat aici. Vorbim de Ansamblul Arhitectural Catedrala Neamului. Avem multe de făcut, inclusiv un muzeu. Muzeul creștinismului românesc. E imposibil de estimat când vom termina cu totul acest ansamblu. Important e că după sfințirea din octombrie, biserica o să rămână destinsă pentru slujbe, să poată oamenii să intre, cum intră în orice biserică dată în folosință.

Iconostasul Catedralei Naționale e în Cartea Recordurilor!

Catedrala Neamului deține cel mai mare iconostas din lume, cu o lungime de 23,8 m și o înălțime de 17,1 metri. O confirmă Academia Recordurilor Mondiale (Academy of World Records).

Catapeteasma Catedralei Naționale a fost realizată sub conducerea pictorului Daniel Codrescu în decursul anului 2018. Iconostasul cuprinde 45 de icoane realizate în stil bizantin şi aşezate pe 4 registre. Mozaicul este realizat din tesere fabricate în atelierul Orsoni din Veneţia.

Imagini din interiorul Catedralei Naționale. Foto: catedrala-nationala.ro
Imagini din interiorul Catedralei Naționale. Foto: catedrala-nationala.ro

Academia menționează că după ce catedrala va fi pictată integral (tot în tehnica mozaic) va deține cea mai mare colecție interioară de picturi în mozaic, de aproximativ 25.000 de metri pătrați.

Libertatea a vorbit la vizita de pe șantier și cu Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură de la Catedrala Națională. Echipa sa a realizat unele dintre cele mai importante ansambluri iconografice din ultimii ani atât în mozaic, cât și în frescă, acesta absolvind un master la o scoală de prestigiu din Florența.

Daniel Codrescu: „O parohie de cartier are o mie de metri pătrați, aici sunt douăzeci și cinci de mii”

Libertatea: Domnule Codrescu, ce reprezintă pentru dumneavoastră responsabilitatea imensă de aici, de la Catedrala Națională?
Daniel Codrescu: O onoare în primul rând și o bucurie de a face parte din acest colectiv care e implicat la Catedrala Națională. E probabil cel mai vast și cel mai amplu proiect de decorare a unei biserici ortodoxe în această tehnică. Am început într-un ritm mai timid la început, dar în momentul de față avem un ritm foarte susținut. Reușim să acoperim o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați de mozaic într-o lună! Ceea ce, sigur, e o performanță foarte mare…

 Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură de la Catedrala Națională. FOTO: Vlad Chirea
Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură de la Catedrala Națională. FOTO: Vlad Chirea

Ce reprezintă 400 de metri pătrați, ca să înțeleagă oamenii?
– Având în vedere că o bisericuță mică, să spunem, de o parohie așa de cartier are undeva la o mie de metri pătrați. Aici sunt aproximativ 25.000 de metri în totalitate! Cam la dublu față de cea mai amplă biserică ce s-a făcut până acum în mozaic. Catedrala Sfântul Sava din Serbia, din Belgrad, de exemplu.

  • 400 de metri pătrați reprezintă aproximativ șapte apartamente cu două camere

Un fel de testament vizual și pentru generațiile următoare

Fără îndoială e biserica având cel mai mare mozaic.
– Cu un program iconografic foarte complex, care încearcă cumva să reia temele consacrate în pictura noastră bisericească, bizantină dar, în special, cu citate din spațiul nostru românesc. Din Moldova, din Țara Românească, de la Curtea de Argeș, de la mănăstirile din nordul Moldovei. Oricum este o muncă pe care am început-o cu mult timp înainte de a porni proiectul Catedralei Naționale. A fost o preocupare mai veche a colectivului nostru de pictori bisericești din România.

Sunteți o generație norocoasă.
– Sigur asta! În primul rând nu doar proiectul, dar și o întreagă altă succesiune de biserici care s-au realizat după Revoluție datorită acestei lipse a bisericilor din orașele foarte mari. Industrializate după cel de-Al Doilea Război Mondial și care nu au avut în perioada comunistă prevăzut amplasarea unor biserici. Am prins această perioadă după Revoluție în care s-a echilibrat această lipsă prin construcția foarte multor biserici ortodoxe care ne-a și dat șansa să ne manifestăm și să ne dezvoltăm stilul. Așa am reușit să ajungem astăzi și să acoperim această importantă ctitorie care încununează cumva toată această etapă istorică din Biserica Ortodoxă.

După această lucrare, totul va părea mult mai simplu.
– E adevărat, dar sperăm totuși să fie și ca un fel de testament vizual și pentru generațiile următoare. Să fie și o sursă de inspirație și pentru alte biserici ortodoxe vecine nouă. Am înțeles că au fost discuții inclusiv în sinodul Bisericii Grecești pentru că nici la Atena nu au o biserică ortodoxă care să fie pe măsura importanței bisericii grecești.

Imagini din interiorul Catedralei Naționale. Foto: catedrala-nationala.ro
Imagini din interiorul Catedralei Naționale. Foto: catedrala-nationala.ro

„30 de persoane pe șantier, alte 200 în atelier! Terminăm în doi, trei ani montarea mozaicului”

– Spuneți-ne cum arată ziua voastră de muncă pe șantier?
– Acum în șantier sunt aproximativ 27-30 de persoane care lucrează la montajul mozaicului. Sunt proceduri destul de complicate de realizat aici, în șantier. Lucrăm și în atelier, unde suntem 200 de persoane.

În atelier ce se întâmplă?
– Proiectarea mozaicului, execuția lui efectivă, de coordonare a echipei. Ne mișcăm din șantier în atelier. Eu stau mai mult în atelier, unde mă ocup de partea de pictură, pentru că trebuie să fie atent proiectată și realizată.

Vorbim de cea mai mare biserică ortodoxă din Europa…
– Eu cred că din lume! Ca volum, înălțime, gabarit cred că e cea mai mare. Respectă toate exigențele unei biserici moderne, dar și tehnice din punct de vedere tehnic al exigențelor actuale ale societății care țin de rezistența la foc și așa mai departe. Nu s-a construit ca bisericile de acum 500 de ani…

Când vedeți finalizată toată biserica?
– De montarea mozaicului în doi, trei ani. Lucrările aici încep în fiecare zi la ora șapte dimineața! În fiecare zi avem o ședință și un plan cu ce avem de făcut. Putem să terminăm programul la cinci, șase sau putem să plecăm și la nouă, zece. Depinde de complexitate și ce piese avem de aplicat în ziua respectivă.

Cel mai greu moment care a fost?
– O să le punem pe hârtie, ha, ha, ha! Au fost multe momente tensionate, dar pe care am reușit să le depășim și le-am pus la locul potrivit.

Hramul Catedralei este Sfântul Apostol Andrei, care este ocrotitorul României. Va avea scene ample care îi vor arăta activitatea. De a fi o sursă de inspirație pentru credincioși, oamenii au o evlavie mai mare la sfinții care sunt mai aproape de ei

Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură de la Catedrala Națională

Catedrala a fost deja martora mai multor momente istorice

Evenimentul va avea loc la 18 ani după ce-a fost turnată piatra de temelie (29 noiembrie 2007). Lucrările au început oficial în vara lui 2011, iar un an mai târziu a avut loc slujba de sfințire a temeliei catedralei, săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cu acest prilej au fost depuse, într-o casetă special pregătită, un hrisov și crucea prin care s-a sfințit locul catedralei în 2007, ca mesaj pentru eternitate.

Libertatea, pe șantierul de la Catedrala Națională: mozaic din Veneția și 230 de oameni implicați. „Nu am făcut compromisuri cu absolut nimic”
Foto: Vlad Chirea

Un alt moment istoric a avut loc pe 25 noiembrie 2018, când mii de credincioși din țară și din străinătate au asistat la sfințirea catedralei de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La 31 mai 2019, Papa Francisc a vizitat catedrala din București. La ieșirea din Catedrala Națională, Patriarhul României și Papa Francisc au salutat miile de credincioșii prezenți cu salutul pascal: „Hristos a înviat!”.

Date impresionante despre Catedrala Naţională

  • Catedrala este înaltă de 120 de metri, va fi dotată cu opt lifturi, clopotele au o greutate totală de 33 de tone și se află la o înălțime de 60 de metri.
  • Catedrala Națională are 28 de uși de bronz cu reprezentări iconografice, acestea vor fi coordonate de un sistem computerizat care va comanda deschiderea automată a ușilor în caz de alarmă.
  • De asemenea, catedrala are un total de 392 de ferestre. Mai mult, în altar, în piciorul Sfintei Mese este așezată lista cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuți, dar și fragmente din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Mucenicilor de la Niculițel.

„Catedrala Neamului este o promisiune adusă românilor”

Conform site-ului oficial, „Catedrala Neamului este o promisiune adusă românilor de către Biserica Ortodoxă și de către stat, de mai bine de 140 de ani, fiind un simbol al identității naționale”.

„Numele de Catedrala Neamului a fost sugerat după ce românii au trecut prin experiența Războiului pentru Independență (1877), iar apoi, după experiența Primului Război Mondial și după Unirea cea mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare.

Mântuirea în expresia Catedrala Mântuirii Neamului nu se referă la mântuirea ontologică a omului în Hristos, pentru că această mântuire nu depinde de locul unde este amplasată o biserică ortodoxă”, este explicația redată în cuvântul Părintelui Patriarh Daniel.

Catedrala este amplasată pe un teren situat pe Dealul Arsenalului, la intersecţia dintre Calea 13 Septembrie şi strada Izvor.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

AndrewMason   •   01.02.2025, 16:30

Cu banii dați aiurea în Pandemie pentru PPE se puteau face spitalele alea de care vorbești, cititorule, dar s-a uitat repede. Banii pe care zici că-i plătești tu la catedrală sunt de fapt lovelele cu care a modernizat Cuza statul român și cele pe care le-a confiscat statul comunist. Uită-te și tu un pic pe istorie și nu pune botul la "lemnul și spațiile mici"... e penibil.

Dr123   •   01.02.2025, 11:22

Doar un om de nimic ar condamna costructia catedralei ! De ce nu spuneti nu stadioane ci spitale? Multumesc celor ce au donat si au gasit importanta construirea acestui edificiu. Romanii merita sa aiba o asa catedrala dupa atatea dezbinari si suferinte ,romanii simpli au donat cu placere cat au putut si crezut .

Vasy   •   01.02.2025, 07:59

Biserica e ca un lant de magazine, cu cât vin mai mulți credincioși cu atât ies mai multi bani. De câte ori ati primit bon fiscal pentru lumânări sau acatiste? Biserica trăiește din naivitatea noastră crezând într-o viata mai buna dacă dăm 10 lei și ne spunem supărările preotului. Asa cum a zis și un alt utilizator ,cu banii "tocați" pe asa zisa "casa burtoșilor" se construia 2 spitale cu tot ce trebuie dar spitalurile nu aduc atâția bani ca bisericile.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Uită-te bine la ea, o mai recunoști? Românca a plecat din țară de ani de zile, după divorț, cu 11 milioane de dolari în cont, de la fostul soț, și și-a refăcut complet viața la Paris! Ai ghicit cine e în poză?
Unica.ro
Uită-te bine la ea, o mai recunoști? Românca a plecat din țară de ani de zile, după divorț, cu 11 milioane de dolari în cont, de la fostul soț, și și-a refăcut complet viața la Paris! Ai ghicit cine e în poză?
Acum s-a aflat cine e vedeta filmată în costum de baie pe pârtie, la Sinaia: ”Poliția nu face nimic, le place...”. Nimeni, dar nimeni nu se aștepta să fie chiar ea. Detaliul care stă pe buzele tuturor
Viva.ro
Acum s-a aflat cine e vedeta filmată în costum de baie pe pârtie, la Sinaia: ”Poliția nu face nimic, le place...”. Nimeni, dar nimeni nu se aștepta să fie chiar ea. Detaliul care stă pe buzele tuturor
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Cum a pierdut Opoziția șansa de a răsturna Guvernul până-n toamnă REPORTAJ
Adevarul.ro
Cum a pierdut Opoziția șansa de a răsturna Guvernul până-n toamnă REPORTAJ
Edward Sanda, laude la adresa soției sale, Cleopatra Stratan. Artistul și-a complimentat partenera: „E cea mai frumoasă”
Elle.ro
Edward Sanda, laude la adresa soției sale, Cleopatra Stratan. Artistul și-a complimentat partenera: „E cea mai frumoasă”
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi
Unica.ro
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi
Caz şocant într-o şcoală din Oradea. O fetiţă de 11 ani a făcut infarct şi a căzut în braţele profesoarei: care e starea copilei după ce a stat în comă
Observatornews.ro
Caz şocant într-o şcoală din Oradea. O fetiţă de 11 ani a făcut infarct şi a căzut în braţele profesoarei: care e starea copilei după ce a stat în comă
Horoscop 1 martie 2025. Leii au azi nevoie de o reorientare a energiei către ceea ce este necesar să facă acum, ca să obțină și rezultate
HOROSCOP
Horoscop 1 martie 2025. Leii au azi nevoie de o reorientare a energiei către ceea ce este necesar să facă acum, ca să obțină și rezultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI