Aflat cu motocicleta prin muții Cebu, Junrell Fuentes Revilla a observat cum un câine apărut parcă de nicăieri a început să alerge după el și să latre continuu.
Patrupedul a lătrat fără încetare, „de parcă ar fi avut nevoie disperată să spună ceva”, a relatat, ulterior, Junrell.
După ce, în primă fază, motociclistul a crezut că motorul îl deranjează pe câine, și-a dat seama că animalul voia să-i transmită un mesaj.
S-a oprit, l-a chemat la el pe cățel și l-a mângâiat, moment în care a realizat că aceste voia să-i arate ceva. Copleșit de situație, l-a urmat.
Câinele a început să-l ghideze de pe potecă spre un depozit de deșeuri, unde a văzut „un pachețel”. Când s-a apropiat, bărbatului nu i-a venit să creadă ochilor: era un nou-născut înfășurat într-un prosop, încă în viață.
Motociclistul a luat copilul care părea să aibă o stare bună de sănătate și l-a dus la cea mai apropiată secție de poliție.
Povestea s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare, iar mai mulți voluntari au pornit în căutarea câinelui. Așa au aflat că nu e un câine vagabond, ci aparține unei familii numeroase, care trăiește în munți.
„Familia este iubitoare de câini și are alți 4 căței, precum și 5 pui. Nu vom uita niciodată ce ne-a spus proprietarul său: Oricât de grea ar fi viața, chiar dacă sunt sărac, îmi hrănesc toți câinii și îi îngrijesc”, a declarat un voluntar.
FOTO: Deputy Dogs – Pets On Patrol – facebook