Potrivit unui studiu Nielsen, 20% dintre românii care fac cumpărături online au făcut-o pentru prima dată în ultimele șase luni. Rămâne de văzut dacă se vor întoarce în magazinele clasice imediat ce o vor putea face sau dacă măcar o parte dintre ei vor descoperi că le convine mult mai mult așa.
Pe termen lung însă, pe măsură ce se formează o masă critică suficientă, este posibil ca multe dintre magazinele fizice să se închidă de tot, iar cei care sunt încă reticenți să nu mai aibă de ales decât să comande online.
Dacă tocmai ai intrat sau te pregătești să intri în rândul acestor cumpărători, iată câteva informații pe care ar trebui să le știi.
Alegerea furnizorului
În comerțul clasic, pentru a găsi cel mai bun preț era nevoie să colinzi magazinele. Online, totul este la un click-două distanță, numai să știi unde să le dai.
Dacă ai văzut un produs care îți place și se încadrează în parametrii pe care îi cauți, nu te grăbi să-l cumperi. Mai întâi, caută modelul respectiv pe unul dintre comparatoarele de prețuri (le poți găsi cu Google) – este posibil să îl descoperi în altă parte mai ieftin sau chiar la „lichidare de stoc”.
Atenție, niciun comparator nu include în realitate toate ofertele – măcar în cazul câtorva magazine mari este preferabil să verifici produsul la fiecare în parte.
De asemenea, pe platformele locale mari vând și alte zeci de mii de comercianți mai mici, care au de plătit comisioane ce pot depăși uneori și 30%. Nu este deloc neobișnuit ca un astfel de comerciant să practice un preț mult mai mic pe site-ul propriu. Înainte de a cumpăra, caută-l după numele firmei și încearcă să ajungi astfel la sursă.
Livrarea
Atunci când valoarea produselor este mare, transportul este fie inclus în preț, fie costul este neglijabil raportat la valoarea produsului – mai ales că deplasarea până la magazin și înapoi tot ar fi costat ceva comparabil.
La valori medii, cei 10-20 de lei cât costă livrarea intră automat în aprecierea costului final comparativ cu cumpărarea direct din magazinul fizic și cu atât mai mult dacă e vorba de mai multe produse care pot (sau nu pot) fi luate din același loc.
Atenție! Unele magazine vând online la prețuri mai mici decât în magazinul fizic. Există inclusiv posibilitatea să rezervi un produs în magazin, apoi să te poți duce și să-l ridici de acolo, la un preț mai mic decât cel afișat pe etichetă.
Atunci când valorile sunt foarte mici, prețul transportului poate fi o problemă. De exemplu, nu sună deloc atrăgător un produs de 5 lei cu încă 20 de lei decât poate dacă în magazin s-ar fi vândut tot cu 20-25 de lei.
O alternativă bună pentru produsele de valoare mică pot fi comenzile direct din Asia, la prețuri surprinzător de mici, care sunt livrate gratuit prin poștă. Ele au însă dezavantajul că livrarea poate dura o lună-două sau uneori nu mai ajung niciodată.
Taxele vamale
Atunci când este vorba de produse de valoare mai mare aduse din afara UE, este necesară plata TVA (teoretic de la 10 euro în sus, dar adesea Vama alege să „închidă ochii” până la valori ceva mai mari) și a taxelor vamale (pentru valori de la 150 de euro în sus).
În aceste cazuri, este de preferat varianta în care vânzătorul încasează din start o valoare estimativă a taxelor și, în schimb, se ocupă de toate formalitățile. În caz contrar, va trebui să parcurgi o procedură destul de anevoioasă și să arăți dovada valorii bunului cumpărat.
Soluția ideală sunt site-urile internaționale care au puncte logistice în interiorul Uniunii Europene – astfel poți cumpăra și la prețuri destul de mici, și cu livrare destul de rapidă (cam o săptămână) și fără niciun fel de alte taxe sau formalități, indiferent de valoare.
Returul
Unul dintre avantajele cumpărării „de la distanță” este că ai dreptul legal să returnezi produsul în termen de 15 zile, indiferent de motiv, și să primești banii înapoi.
Atenție însă la reputația fiecărui magazin în onorarea retururilor – unele le vor accepta fără să clipească, pe când altele vor încerca să găsească orice fel de nod în papură și să le refuze, iar asta se întâmplă uneori chiar și când două magazine aflate în cele două situații opuse au același proprietar.
De exemplu, cele 15 zile pot fi în realitate 14 dacă furnizorul este de părere că, în clipa în care ai primit produsul, s-a încheiat deja prima zi.
În cazul site-urilor internaționale, lucrurile se complică puțin. Înainte de pandemie, aveau politici foarte stricte privind returul și restituirea banilor în caz că produsul este nefuncțional, preferând adesea să îl lase clientului și să-i dea și banii înapoi. Mai recent, a devenit o loterie – destui refuză pur și simplu orice comunicare relevantă, pentru că în noile condiții alternativa poate fi falimentul.
O garanție suplimentară o poate reprezenta folosirea Paypal, atunci când este disponibil, care are propriul mecanism de returnare a banilor. În cazurile extreme, poți, de asemenea, să apelezi la procedura de chargeback bancar.
Rambursul
Până nu de mult, majoritatea românilor preferau să comande în sistem „ramburs”, pentru a fi siguri că primesc produsul comandat și pentru că astfel curierii erau mai motivați să-i găsească acasă. Situația s-a răsturnat tot anul acesta.
Cu cardul este mai simplu, inclusiv atunci când e vorba de restituirea banilor în caz de retur, dar și mai ieftin, după ce unele magazine au introdus o taxă suplimentară pentru plata la livrare.
Probabil că în nu foarte multă vreme această metodă de plată va dispărea cu totul, așa că e de preferat să te pui la curent inclusiv cu toate riscurile folosirii cardului.
„Școala de bani” este o secțiune publicistică având ca temă educația financiară, finanțată de BCR, dar cu un conținut editorial independent. Aici veți putea citi informații proaspete, analize și sfaturi despre cum să vă gestionați bugetul, soluții de economisire și despre cum să luați cele mai bune decizii în ceea ce privesc veniturile și cheltuielile personale. Interacțiunea oamenilor cu banii e un lucru care se schimbă în permanență, iar informațiile despre cele mai bune practici mondiale, despre riscuri și tendințe ne pot influența viața în bine. BCR nu are niciun control asupra acestor articole, nu le vede înainte de publicare, ele sunt scrise independent de redacția Libertatea.
foto: 123rf.com
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro