UPDATE ora 15:30: Protestul s-a încheiat după aproximativ cinci ore. Reprezentanții angajaților STB care au participat la negocieri spun că nu s-a rezolvat nimic în urma discuțiilor cu directorul STB. Nemulțumiți, lideri sindicali au zis ca nu mai ies pe traseu cu autobuzele și tramvaiele.
Printre revendicările probleme invocate de protestatari se numără: salarii mici, teama de insolvență și lipsa pieselor, „autobuzele au aceleași anvelope de ani de zile”.
De mai bine de o oră de la debutul protestelui, un grup de angajați de la STB au mers să aibă o discuție cu cei din consiliul de administrație, dar și cu directorul general. Ei amenință cu o grevă generală dacă nu le sunt îndeplinite solicitările.
Unii dintre protestatarii au cerut și demisia directorului STB, societate în subordinea Primăriei Capitalei, Adrian Criț.
Într-un articol publicat duminică, Libertatea a prezentat câteva dintre problemele semnate de sindicaliști în adresele trimise Primăriei Municipiului București și Prefecturii.
- Teama intrării în insolvență, cuvânt care, în ultima vreme, a fost rostit din ce în ce mai des în cadrul Societății din cauza unor datorii la ANAF de aproape un miliard de lei;
- Lipsa unui contract colectiv de muncă;
- Desființarea unor posturi;
- Probleme cu piesele de schimb la autobuze și la anvelope.
Aceștia susțin că STB a gestionat prost situația financiară în ultimele luni, când ar fi trebuit să recupereze o sumă de 1,4 miliarde de lei de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov. Mai mult, ei acuză că finanțele sunt în continuare în dubiu, deși prețul călătoriei a fost mărit de la 1,3 lei până la 3 lei.
Reprezentantul administrației, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, neagă posibilitatea intrării în insolvență a societății de transport. „Ca o companie să intre în insolvență, cineva trebuie să solicite asta: fie STB, fie ANAF. Or, nu a fost făcută o astfel de cerere, deci nu se pune problema”, a declarat Bujduveanu pentru Libertatea.
Directorul STB a recunoscut, pentru Libertatea, o parte dintre problemele despre care vorbesc sindicaliștii, dar „lucrurile nu stau chiar așa”, pentru că unele aspecte nu depind de instituție.
„Am preluat STB în primăvară anul trecut cu o datorie la ANAF de un miliard de lei, iar acum au mai rămas de plătit 900 de milioane de lei. Dar suma asta, am reușit să convingem ANAF, este eșalonată pe 5 ani și plătim în jur de 16 milioane de lei lunar. Nu putem vorbi, așadar, de insolvență”, a explicat Criț, contactat de ziar.
Societatea de Transport București este principala companie de transport public de persoane din București și județul Ilfov. A fost creată prin reorganizarea Regiei Autonome de Transport București în septembrie 2018. Rețeaua STB este una dintre cele mai dense din Eurpa fiind a patra cea mai întinsă de pe continent, cu 146 linii de autobuz, 17 linii de troleibuz și 24 linii de tramvai, potrivit statisticilor pe 2020.