Din delegaţia oficială a Camerei Deputaţilor au făcut parte preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, fostul deputat PSD Gabriel Vlase, care a fost validat între timp director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), precum şi directorul Cancelariei preşedintelui Camerei, Anca Spiridon, Paul Ionescu, consilier la Cancelaria lui Dragnea şi consiliera liderului PSD, Paula Turcu.

Liviu Dragnea a avut o diurnă de  225 de euro, plus o asigurare de călătorie, de 6,5 lei. Gabriel Vlase a avut diurnă de 180 de euro, iar consilierii, câte 150 de euro, fiecare.

Răspunsul primit de Libertatea

Preşedintele Camerei a declarat, recent, că transportul şi cazarea iubitei sale, Irina Tănase, nu au fost suportate din banii niciunei instituţii publice. Întrebat în ce calitate a mers aceasta într-o deplasare oficială, şeful PSD nu a vrut să răspundă.

Nici o instituţie publică nu a acoperit cheltuielile cu cazarea

Nu a acoperit cheltuileile cu cazarea nicio instituţie publică, nici de aici, nici din Elveţia, nici cu transportul”, a răspuns Liviu Dragnea.

Întrebat însă în ce calitate a participat Irina Tănase la acea deplasare oficială, preşedintele PSD a evitat să răspundă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a plecat la Berna, alături de o delegaţie parlamentară, în cadrul unei vizite oficiale, efectuate în perioada 29-31 mai.

Pe 29 mai, preşedintele PSD a avut, însă, termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul angajărilor fictive.

Liviu Dragnea a fost însoţit de iubita sa în vizita oficială din Elveţia. Irina Tănase a publicat pe contul ei de Instagram mai multe poze în care apare alături de Liviu Dragnea, în timpul unei vizite la fabrica de ceasuri Ulysse Nardin din Elveţia.

În imagini apar, pe lângă Liviu Dragnea şi Irina Tănase, consilierul acestuia, Paul Ionescu, de la Camera Deputaţilor.

CITEŞTE ŞI

Mărturia emoţionantă a unui coleg care a asistat la moartea lui Florin Rotaru. ”Plouă. Şi cerul îl plânge pe Patrax”

GALERIE FOTO/ Neversea 2018, spectacolul de dincolo de scenă. Frumoasele festivalului de la malul mării!

 
 

Urmărește-ne pe Google News