PNL a cheltuit, pentru preşedintele Klaus Iohannis, în turul doi al alegerilor, 400.000,00 lei, întreaga sumă reprezentând finanţare publică, şi niciun ban din finanţare privată.

În total, contribuţia electorală, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, s-a ridicat la suma de 1.956.000,00 lei.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că valoarea totală a contribuțiilor electorale, depuse de competitori, în primul tur de scrutin, din 10 noiembrie 2019 este de 70.258.904,02 lei, iar suma totală a contribuțiilor declarate de PSD şi PNL, în turul doi de scrutin, din data de 24 noiembrie 2019 este de 1.956.000,00 lei.

Din valoarea totală a contribuțiilor electorale declarate în primul tur de scrutin, 69.679.729,11 lei reprezintă totalul contribuțiilor electorale ale partidelor politice, alianțelor politice și ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, iar 579.174,91 lei reprezintă valoarea totală a contribuțiilor electorale ale candidaților independenți.

Dăncilă, cea mai mare sumă cheltuită în campanie, în primul tur de scrutin, din fonduri de stat

În primul tur de scrutin, valoarea contribuţiilor electorale, în campanie, a ajuns la suma de 70.258.904,02 lei, din care 34.955.696,02 lei a reprezentat finanţare privată şi 35.303.208,00 lei finanţare de stat.

Viorica Dăncilă, candidatul PSD, a cheltuit cea mai mare parte din sumă din finanţarea de la stat, 16.538.000,00 lei şi doar 1.672.500,00 lei din fonduri private.

În total, suma folosită pentru campanie, de către PSD, s-a ridicat la 18.210.500,00 lei.

PNL a cheltuit, pentru preşedintele Klaus Iohannis, în primul tur, 18.000.000,00 lei, întreaga sumă fiind, din fonduri de stat. Klaus Iohannis s-a aflat, astfel, pe locul doi, la capitolul cheltuieli de campanie.

Pe locul trei s-a poziţionat Alianţa „Un OM”, formată din ALDE şi Pro România, care a investit în campanie suma de 16.294.924,80 lei. Cea mai mare parte a cheltuielilor s-a făcut din fondurile de stat, 16.538.000,00 lei, iar din fonduri private s-a cheltuit 1.672.500,00 lei.

Pe locul patru s-a aflat Alianţa USR-PLUS, cu 7.449.531,31 cheltuiţi pentru candidatul Dan Barna. Ce mai mare sumă a fost folosită din fonduri private, respectiv 6.984.323,31 lei, şi 465.208,00 au reprezentat fonduri de stat.

Ce sume au cheltuit candidaţii în primul tur al alegerilor prezidenţiale

  • PALEOLOGU THEODOR – PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – 7.068.975,00 lei
  • CATARAMĂ VIOREL – PARTIDUL DREAPTA LIBERALĂ – 1.300.000,00 lei
  • BRUYNSEELS RAMONA – IOANA –PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL – LIBERAL) – 803.398,00 lei
  • BANU JOHN – ION – PARTIDUL NAȚIUNEA ROMÂNĂ – 85.000,00 lei
  • CUMPĂNAȘU ALEXANDRU – 559.174,91 lei
  • KELEMEN HUNOR – UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA – 445.000,00 lei
  • MARIAN – STANOEVICI BOGDAN -DRAGOȘ – AURELIU – 20.000,00 lei
  • IVAN CĂTĂLIN – SORIN – PARTIDUL ALTERNATIVA PENTRU DEMNITATE NAȚIONALĂ – 14.400,00 lei
  • PEIA NINEL – PARTIDUL NEAMUL ROMÂNESC – 8.000,00

Ce partide beneficiază de rambursarea cheltuielilor de campanie

În urma rezultatului din primul tur de scrutin, au dreptul la rambursarea cheltuielilor electorale, potrivit Autorităţii Electorale Permanente, formaţiunile care au înregistrat peste 3% în preferinţele electoratului, din totalul voturilor exprimate. Partidele care îşi vor putea recupera cheltuielile sunt:

  • UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA – KELEMEN HUNOR;
  • PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – IOHANNIS KLAUS WERNER;
  • PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – PALEOLOGU THEODOR;
  • PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – DĂNCILĂ VASILICA VIORICA;
  • PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR – DIACONU MIRCEA;
  • PARTIDUL PRO ROMÂNIA – DIACONU MIRCEA;
  • PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – BARNA ILIE – DAN;
  • PARTIDUL LIBERTATE, UNITATE ȘI SOLIDARITATE – BARNA ILIE – DAN.

Urmărește-ne pe Google News