Partidele parlametare au primit mai puţini bani, în luna ianuarie, de la stat, după ce subvenţiile au fost tăiate cu cu 30%, prin legea bugetului de stat. în premieră, primesc bani Pro România şi Forţa Naţională, conduse de Victor Ponta şi Teodor Meleşcanu, deşi nu au participat la alegeri.
PSD a luat, în ianuarie, o subvenție în valoare de peste 7.000.000 lei, în timp ce PNL a primit aproape 4.000.000 lei, iar USR 1.000.000 lei, potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente.
UDMR a primit 899.126 lei, în timp ce ALDE a avut o subvenţie de 861.183 lei.
PMP-ul lui Eugen Tomac a primit de la stat 473.774 lei, în timp ce UNPR a primit 21.607 lei.
Pentru prima dată, prin modificarea legislaţiei, Pro România a primit de la stat subvenţie în valoare de 658.019 lei în timp ce Forţa Naţională, a lui Teodor Meleşcanu, format după ruperea de ALDE, a primit 105.283 lei.
În total, partidele din Parlament au primit, în prima lună din 2020, 15.120.000 lei.
În decembrie 2019, PSD primea aproape 12 milioane de lei, PNL-ul, în jur de 5 milioane de lei.
AEP a prezentat şi sumele estimative pe care partidele le vor primi, în total, în 2020, de la stat.