Rusia – 2.000 €/20 zile
«Mâncarea e foarte bună»
Oleg şi Svetlana au venit în România pentru o vacanţă de 20 de zile la Eforie Nord. “Pentru cât stăm am plătit 2.000 de euro.
Având în vedere că am ales un hotel de patru stele, iar toate serviciile sunt la cele mai înalte standarde, preţul mi se pare chiar mic!”, ne-a spus Oleg.
“Mâncarea e excelentă”, l-a completat soţia.
Franţa – 1.500 €/14 zile
«Bucureşti – Constanţa cu taxiul, 150 €»
Jerome, Aymenic şi Brice au ajuns în staţiunea Costineşti la recomandarea unui prieten. “Cel mai mult ne place că distracţia e în toi în orice moment al zilei şi al nopţii”, ne-au mărturisit băieţii.
Nu şi-au făcut un calcul amănunţit al banilor pe care îi vor “sparge” în cele două săptămâni cât vor sta la Costineşti, dar estimează suma la aproximativ 1.500 de euro/persoană.
“Cam 250 de euro e biletul de avion, 150 de euro ne-a costat taxiul de la Bucureşti, iar pentru mâncare şi băutură cheltuim maximum 50 de euro pe zi. Cazarea a costat numai 500 de euro pentru o persoană”, a explicat Jerome.
Germania – 800 €/săptămână
Gunter Fullhase e căsătorit, de 12 ani, cu românca Maria Fullhase (58 de ani). “M-am îndrăgostit de ţara asta! Am fost la Sinaia, la Bran, în Bucovina, însă cel mai mult iubesc Litoralul”, ne-a declarat neamţul.
Anul acesta, cei doi au petrecut o săptămână la hotelul Ten Union din Eforie Nord. “Pentru cazare şi mâncare cheltuim 800 de euro”, a completat turistul din Germania.
Franţa – 70 €/săptămână
«Mi-am luat casă la Mangalia»
Franţuzoaica Andrea Prevost a ajuns pentru prima dată în România în 1984, la Techirghiol. În urmă cu trei ani, a investit, împreună cu soţul, într-o garsonieră cochetă din Mangalia.
“De atunci petrec cel puţin trei luni pe an aici. E chiar ieftin traiul la voi! Două persoane cheltuim doar 70 de euro pe săptămână pentru mâncare şi distracţie”, ne-a povestit ea entuziasmată.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!