Intersecția străzilor I.C. Brătianu și Theodor Burada din Constanța. Este locul în care își face veacul cerșetorul, potrivit Replica. Fie că era vorba despre șoferi, fie despre oameni care treceau prin zonă, omul îi implora pe toți să îi ofere bani pentru a-și cumpăra de mâncare.

În doar jumătate de oră, cerșetorul a reușit să obțină din mila trecătorilor 58 de lei. N-a rugat mult pentru că a fost observat, vineri, de polițiștii locali care i-au confiscat banii obținuți din cerșetorie. Mai mult, i-au aplicat și o amendă.

„Rugăm cetățenii să nu mai dea curs cererilor/rugăminților unor astfel de persoane, și astfel , împreună să asigurăm un climat public civilizat”, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale Constanţa.

Halucinant este că suma pe care a obținut-o stând cu mâna întinsă este de cinci ori mai mare decât banii pe care i-ar încasa într-o oră de muncă un zilier. Potrivit legii, tariful orar al unui zilier nu poate să fie mai mic de aproape 11,40 de lei.

În schimb, în București, un reporter deghizat în cerșetor a reușit să strângă 65 de lei în doar un sfert de oră, potrivit stirilekanald.ro. Totul a făcut parte dintr-un experiment desfășurat în zone aglomerate precum Piața Unirii sau Gara de Nord, iar banii oferiți au fost dați înapoi celor miloși.

Oamenii străzii demonstrează că ar putea trăi bine doar profitând de bunătatea semenilor. În 2015, un cerșetor a fost prins de Poliția Locală din Timișoara cu o sumă fabuloasă în buzunare. Omul avea asupra sa peste 3.600 de lei despre care i-a obținut numai din cerșit.

În alte țări, cerșetorii pot strânge și adevărate averi. Recent, polițiștii din Emiratele Arabe Unite au dezvăluit că cerșetorii „profesioniști” din Dubai pot câștiga chiar și peste 70.000 de dolari pe lună.


Citește și VIDEO/ Imperiul imobiliar al familiei Dragnea. Aproape toate proprietăţile au fost obţinute şi sunt administrate prin intermediul unor firme


 

Urmărește-ne pe Google News