În urmă cu 4 ani se vorbea de un număr de 65.000 de câini aflați liberi pe străzile Capitalei. Răzvan Băncescu, directorul de atunci al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) afirma că hingherii au reuşit să adune în jur de 55.000 de maidanezi. În prezent, nu se știe care este numărul maidanezilor din București. “Zilnic, la periferia Capitalei, apar noi haite de câini care provin din comunele limitrofe. Dat fiind faptul că aceste comune nu au înființate servicii de gestionare a câinilor fără stăpân, așa cu revede legislația, lasă posibilitatea câinilor fără stăpân să migreze spre zonele învecinate în căutarea hranei. Un alt factor important ar fi abandonul câinilor cu proprietar, precum și descărcările ilegale de câini. Toate aceste fapte fac imposibilă o estimare reală a câinilor aflați pe domeniul public al Capitalei”, potrivit datelor furnizate de Primăria Capitalei la solicitarea Libertatea.
Peste 2.000 de câini au fost adoptați din adăposturile ASPA
Pe parcursul anului trecut, hingherii au capturat 4.068 câini. Din adăposturile ASPA au fost adoptați 2.691 câini, după cum ne-au mai spus reprezentanții municipalității.
În luna iunie a anului trecut Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat un proiect de hotărâre privind stabilirea cheltuielilor de întreținere în adăposturile Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a câinilor fără stăpân adoptați la distanță. Cei care vor să adopte la distanță un câine aflat într-un adăpost ASPA, trebuie să dea 6,5 lei pe zi. Din acești bani, câinilor li se va asigura integral îngrijirea în adăpost. Doar că, deși s-a dat undă verde pentru acest proiect, oamenii nu s-au înghesuit. Așa se face că până în prezent niciun câine nu a fost adoptat la distanță. “E normal ca oamenii să nu adopte la distanță câini din adăposturile ASPA. Nu știi ce se întâmplă cu ei, dacă se îmbolnăvesc, dacă nu cumva îi încurcă sau dacă, pur și simplu, nu-l mai găsești acolo pe cel pe care l-ai adoptat”, spune Kuki Bărbuceanu, manager de proiect fundația Vier Pfoten.
CITEȘTE ȘI:
Masterplanul de Transporturi împarte România în două: ”bogata” din sud și sud-vest și ”săraca” din nord și nord-est
VIDEO EXCLUSIV/Incursiune într-o lume controversată: am stat o noapte la MISA. Cum trăiesc yoghinii din așezămintele spirituale
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro