Câți informatori a racolat Securitatea în România comunistă. Portretul ideal de colaborator: „Sincer și loial, atașat de organele noastre”

Sărăcie extremă pentru plata datoriei externe

Treptat, odată cu creșterea neajunsurilor sociale au fost sporite și măsurile de supraveghere a românilor. Cea mai opresivă perioadă a fost cea a ultimei decade a regimului comunist, în perioada 1980-1989. 

Oamenii o duceau foarte greu, dar partidul unic și nomenclatura comunistă nu făceau aproape nimic  concret pentru a remedia lipsa hranei, a energiei electrice, a căldurii sau degringolada economiei. 

Singura misiune se referea la plata datoriei externe, asumată de Ceaușescu în anul 1982, decizie care avea să aducă și mai multă sărăcie în rândul populației.

Răspunsul regimului comunist de la București la creșterea tensiunilor sociale a fost intensificarea represiunii. Securitatea a primit sarcina de a se concentra pe luarea unor măsuri dure de urmărire a nemulţumiţilor, care deveneau tot mai vocali şi al căror număr creştea pe măsură ce condiţiile de trai se deteriorau progresiv. Informatorii erau remunerați financiar și beneficiau și de alte avantaje, în special la locul de muncă.

Numărul colaboratorilor a crescut constant

Conform evidențelor întocmite chiar de Securitate pentru uz intern, cercetate de reprezentanți ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în luna decembrie 1969 rețeaua informativă era alcătuită din 83.410 persoane, dintre care 66.144 acționau în mediul urban, în timp ce 17.266 supravegheau mediul rural. 

Recomandări

Coreea de Nord și-a redeschis granițele. Primii români care au vizitat-o: „Am asistat la ziua de colectat fecale umane” | Interviu

Din datele oficiale, populația totală a României în anul 1969 era de aproximativ 19.700.000 de persoane. 

Ulterior, numărul colaboratorilor a crescut constant. Astfel, potrivit situaţiilor predate de fosta poliţie politică, aflate în arhivele CNSAS, în perioada 1970-1979 au fost recrutate peste 121.000 de persoane, colaboratori care erau adăugați la rețeaua informativă existentă. 

Dintre aceștia, aproximativ 99.000 erau bărbaţi și 21.000 aveau studii superioare. Peste 800 erau elevi, minori la data recrutării, iar 1.700 erau studenţi. Aproape 1.500 erau medici, 1.200 activau în mediul juridic, circa 2.000 erau membri ai clerului (din toate cultele recunoscute de lege), iar 6.300 lucrau în învăţământ. 

Peste 200.000 de persoane, racolate în ultimii 10 ani ai regimului

În ultimii 10 ani ai regimului au fost recrutaţi cei mai mulţi informatori din toată istoria României comuniste, respectiv peste 200.000 de persoane. 

Recomandări

Războiul din justiție dintre Horațiu Potra și fosta parteneră de afaceri care îi administra zeci de milioane de euro printr-o firmă din Malta. De ce se acuză cei doi

Statistica CNSAS arată că, doar în anul 1989 au fost efectuate peste 25.000 de recrutări, în contextul în care regimurile comuniste se prăbușeau unul după altul în jurul României. Estimarea a fost făcută luând în calcul şi dosarele distruse sau sustrase în decembrie 1989.

„O treime din numărul total al colaboratorilor Securităţii din întreaga perioadă comunistă a fost recrutată în ultimii ani ai regimului, 1980-1989. Desigur, aceştia se adăugau celor care fuseseră deja recrutaţi în perioadele anterioare. 

Astfel, dacă la cei 120.000 recrutaţi în decada 1970-1979 îi adăugăm pe cei recrutați în perioada 1980-1989, avem cel puţin 320.000 de colaboratori recrutați în ultimii 20 ani de ceauşism, adică jumătate din numărul total al colaboratorilor pe care Securitatea i-a recrutat de la înfiinţare. 

Numărul total al colaboratorilor Securităţii, recrutaţi de la înfiinţarea acesteia, în 1948, până la prăbuşirea regimului comunist din România, în 1989, poate fi aproximat la minimum 650.000 de persoane. La această cifră trebuie adăugate categoriile de surse folosite de Securitate fără ca acestea să fie înregistrate în evidențele rețelei informative, cum ar fi sursele oficiale, surse ocazionale, persoane de sprijin etc. În această statistică intră doar sursele folosite de direcțiile interne ale Securităţii, evidențele CIE (Centrul de Informații Externe) fiind separate”, susțin cei de la CNSAS.

Recomandări

Român la protestul uriaș din Belgrad: „Asta e lupta noastră alături de poporul majoritar!”

Români care au refuzat colaborarea

Din cei 650.000 de colaboratori, pentru circa 23.000 există consemnat faptul că au refuzat colaborarea. Foarte puţini însă au spus nu de la început. Cei mai mulţi au refuzat după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de colaborare. 

Aproximativ 100.000 de colaboratori au fost abandonaţi ca fiind „fără posibilităţi”, adică ori refuzau să ofere informații, ori furnizau date care nu erau folositoare regimului. 

„Teoria conform căreia perioada târzie a comunismului românesc a marcat o perioadă «de relaxare a represiunii» este falsă. Din contră, represiunea s-a accentuat, măsurile de control asupra populației au crescut în intensitate, iar metodele s-au rafinat”, se mai susține în analiza realizată de CNSAS.

Dintre cei 200.000 de români racolați în perioada 1980 – 1989, un număr de 158.000 erau bărbaţi, 30.200 aveau studii superioare, iar peste 4.300 erau studenţi. 

Mai mult de 3.600 activau în domeniul sănătăţii (medici şi asistenţi medicali), 800 în mediul juridic, circa 4.200 erau membri ai clerului (din toate cultele recunoscute de lege), iar 8.500 lucrau în învăţământ. 

Peste 1.000 de colaboratori aveau ocupaţii dedicate artelor, între care 110 actori, 50 de regizori, 120 de „artişti”, 410 instrumentişti, 210 pictori și 55 de sculptori. Circa 8.500 de persoane locuiau în mediul rural.

Împărțirea agenților pe direcțiile Securității

Pentru cele patru direcţii principale ale Securităţii situaţia agenţilor se prezenta astfel:

Direcţia I (Informaţii Interne) – peste 500 de colaboratori noi, cărora li se adăugau cei 78.000 recrutaţi de Serviciul I al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 78.500).

Direcţia II (Contrainformaţii în domeniul economic) –  2.000, cărora li se adăugau 39.000 recrutaţi de Serviciul II al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 41.000).

Direcţia III (Contraspionaj) –  peste 4.600, plus 11.500 recrutaţi de Serviciul III al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 16.100).

Direcţia IV (Contrainformaţiile militare şi penitenciarele) – 18.500 de colaboratori.

„Deși Direcţia I avea, în continuare, cel mai mare număr de colaboratori, planurile economice ale regimului, care prevedeau dezvoltarea masivă a industriei grele şi plata cât mai rapidă a datoriei externe, au condus la creşterea masivă a colaboratorilor în domeniul economic – 41.000 faţă de 18.600 în decada anterioară (1970 – 1979). 

Confruntat cu o situație economică ce se deteriora rapid, cu degradarea condițiilor de trai ale populației și cu izolarea pe plan extern (izolarea chiar și în interiorul lagărului socialist), regimul de la București considera că soluția era creșterea represiunii”, se mai precizează în analiza CNSAS.

Mii de colaboratori, deconspirați de CNSAS

În ultimii 25 de ani, CNSAS a deconspirat, din oficiu sau la cerere, mii de persoane care au colaborat cu Securitatea comunistă și au devenit informatori cu angajamente semnate. 

Instituția înaintează dosarele persoanelor verificate în instanța de judecată, care, ulterior, se pronunță cu privire la calitatea de colaborator. 

Una dintre cele mai recente decizii de acest gen a fost pronunțată în 20 ianuarie 2025, la Curtea de Apel București și se referă la Gheorghe Vizitiu, din Ghermănești, județul Vaslui, fost agent vamal la Biroul Vamal Albița, în prezent pensionar.

Acesta a furnizat informații prin care se denunțau activități ostile regimului totalitar comunist. Bărbatul a spus că „așa-zisa sa calitate de colaborator” al Securității a apărut la presiunea făcută asupra sa, în mod intenționat, prin anii 80, fiind învinuit, împreună cu alți tineri pentru lucruri minore, cum ar fi ascultarea unor posturi de radio străine. 

A susținut că a fost obligat și chemat în nenumărate rânduri să fie anchetat și, după aceea, nu a avut tăria și curajul să nu accepte colaborarea, dar a completat că nu a furnizat informații ce ar fi periclitat și afectat persoane sau instituții. 

Gheorghe Vizitiu era contabil-șef la o cooperativă de consum din mediul rural din Vaslui și a fost recrutat pentru încadrarea informativă a unor „locuri și medii” din localitatea în care domicilia. 

În această calitate, a întocmit mai multe note informative prin care informa organele Securității despre ascultarea posturilor de radio Vocea Americii și Europa Liberă, comentarii negative referitoare la nivelul de trai, comparații cu situația din străinătate și dorința persoanelor de emigra.

Întâlniri la postul de miliție și la domiciliu

„Sursa vă informează că în ziua de 30.07.1981 a avut loc o discuție cu numitul LR la bufetul din localitatea Ghermănești, care mi-a spus că are unele dificultăți cu președintele cooperativei de consum datorită faptului că el a încercat să scoată la iveală unele din abuzurile acestuia, motiv pentru care acum este persecutat de către președinte. 

A făcut reclamații și plângeri pe la mai multe organe, însă el nu este mulțumit cu soluția dată, că a fost în audiență atât la București, cât și la Vaslui și că va continua să meargă în continuare în audiență și la CC, că dacă nu va găsi înțelegere nici acolo își va face singur dreptate, ori va apela la unele foruri internaționale și va scrie și la postul de radio Europa Liberă”, scria informatorul într-o notă dată la Securitate.

Calitatea acestuia de colaborat al Securității a rezultat și din cuprinsul documentelor identificate și în alte dosare din arhivă, precum nota informativă din data de 10.10.1987, potrivit căreia: „Sursa vă informează că în ziua de 8 octombrie 1987, la bufetul din satul Ghermănești, am discutat cu numitul CV, care spunea că în luna septembrie 1987 a fost RF în vizită la fiul său și arată că în Germania este cu mult mai bine ca la noi, că este aprovizionare a populației foarte bună, ce nu poate fi comparată cu cea din România. De față la aceste discuții mai erau și numiții PP și AS”.

Esențială pentru decizia magistratului este și concluzia „Notei raport privind analiza activității desfășurate de informator” întocmită în data de 23 februarie 1989: 

„Analizând activitatea desfășurată de informatorul (…) de la ultima analiză până în prezent, putem desprinde următoarele concluzii: A furnizat un număr de 12 note informative care se referă la numiții (…), foști membri legionari, aflați în atenția organelor noastre, și din care s-au putut desprinde concluzii referitoare la activitatea desfășurată de aceștia în prezent. 

Materialele furnizate s-au verificat și pe alte linii, ceea ce demonstrează că informatorul este sincer și loial, atașat de organele noastre. Informațiile furnizate s-au confirmat în realitate, unele făcând obiectul informării organelor în drept. Informatorul a fost punctual la întâlniri, nu a ridicat niciun fel de probleme. Întâlnirile cu acesta au avut loc la postul de miliție și la domiciliul acestuia, unde există condiții depline de păstrare a conspirativității (…). Rămâne util muncii de Securitate”.

Informatorul care dorea să fie de partea Securității

O altă hotărâre recentă privind constatarea calității de colaborator a fost emisă în 30 ianuarie 2025 în legătură cu Victor Oprea Nicolăină, în prezent angajat al Direcției Județene de Agricultură Ilfov. 

Acesta a semnat în 20 august 1984, un angajament și a furnizat informații referitoare la comentariile negative la adresa realităților social-politice, informaţii ce au vizat îngrădirea dreptului la viață privată şi a dreptului la libertatea cuvântului. Bărbatul a respins acuzațiile și a susținut că, doar, „a semnalat neregulile constatate deoarece nu a vrut să fie considerat parte la acestea”. 

Documentele depuse de CNSAS au demonstrat însă contrariul. Astfel, printr-o notă din 20 octombrie 1984, întocmită și semnată olograf, pe lângă informații referitoare la sustragerea unor bunuri de la CAP, informatorul arăta că un student de la Facultatea de Drept Bucureşti, „ascultă posturi străine, spune bancuri politice şi nu este de acord cu politica ţării, şi de asemenea adresează cuvinte jicnitoare conducerii superioare”. 

Ofiţerul de Securitate cu care ținea legătura i-a stabilit ca sarcină urmărirea în continuare a poziţiei „pe care o are N.I., zis T., ori de câte ori îşi face apariţia pe raza comunei Amărăştii de Jos, grupul de persoane în care se află şi poartă discuţii, cât şi anturajele pe care acesta le are cu alţi studenţi de la alte facultăţi din ţară”. 

O altă notă, datată 9 februarie 1988, cuprinde detalii despre o discuție pe care informatorul Securității a purtat-o cu o persoană despre care a menționat că „a comentat negativ activitatea desfăşurată de conducerea superioară de partid”. În raport de această informare, prin nota ofiţerului de Securitate s-a stabilit că  „D. T. va fi luat în mapă de verificare pentru a-i stabili atitudinea şi preocupările”.

„În urma unor discuții purtate cu S.N, la C.A.P. Celaru, acesta a făcut unele comentarii necorespunzătoare privind unele măsuri luate de conducerea partidului şi statului. În acest sens nu s-a declarat de acord cu construirea bulevardului (…), precum şi cu înfiinţarea Centrului naţional de Cultură şi Creaţie Cântarea României. Referitor la probleme cu ungurii acesta a spus că Ardealul ar aparţine Ungariei şi că el prin anii 80 a discutat cu cineva care i-ar fi arătat o carte de geografie ungurească în care Ardealul făcea parte din ţinutul Ungariei”, a scris Victor Oprea Nicolăină într-o altă notă, din 14 iulie 1988.

„Informațiile furnizate au îngrădit drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar pârâtul avea sau trebuia să aibă reprezentarea clară a faptului că relatările sale nu rămâneau fără urmări. Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunea sa se pot lua măsuri de urmărire şi verificare cu încălcarea dreptului la viaţă privată”, afirmă magistratul care a validat solicitarea CNSAS.

Activitatea informatorului Țiparul

În 18 februarie 2025 a fost emisă o hotărâre similară în legătură cu „informatorul” Florian Vișoreanu care a semnat un angajament cu fosta Securitate și a semnat note informative în perioada 1979 – 1989, cu numele conspirativ de Țiparul sau Țiparu. 

În 10 aprilie 1986, acesta a semnat o notă olografă în care a prezentat cum un bărbat discuta cu fratele său despre faptul că ar dori să fugă din țară, la discuţie fiind prezentă şi o altă persoană. 

Nota este adnotată de ofițerul de Securitate care susținea că unul dintre cei trei este urmărit informativ, altul se află în supraveghere informativă, iar cel care a asistat la discuție a fost avertizat în anul 1981 pentru intenţii de evaziune, fiind supravegheat informativ. 

Într-o altă notă, din 15 ianuarie 1985, informatorul Țiparul prezenta discuția cu un bărbat a cărui fostă soţie a plecat legal din ţară, iar aceasta i-a scris să plece și el din România. 

Adnotarea Securităţii este ca el să urmărească în continuare activitatea numitului S. N., dacă primește cadouri sau alte bunuri de la fosta sa soție, precum și intențiile acestuia după ce a primit scrisori de la Z. M., fosta sa soție care se află în străinătate, plecată legal. De asemenea, adnotarea vizează şi „măsuri de influențare pozitivă a suspectului în ideea prevenirii plecării din țară”.

În iulie 1985, Țiparul prezenta detalii despre faptul că o persoană din anturajul său „discută negativ la adresa organelor locale datorită lipsei pâinii”. Adnotarea securistului a fost în sensul că acesta va urmări în continuare activitatea persoanei respective și va stabili dacă aceasta discută negativ și la adresa orânduirii socialiste, dacă ascultă și colportează știrile posturilor de radio străine precum și discuțiile pe care le face cu diverși cetățeni pe raza comunei. De asemenea, nota prevedea „măsuri informative de cunoaștere a manifestărilor elementului, anturajul” şi documentarea cazului.

Țiparul a avut o activitate de informator prodigioasă și s-a referit la principalele activități considerate ostile de regimul comunist: adresarea de cuvinte jignitoare la adresa conducerii de partid și a conducerii superioare de stat, comentarii negative privind nivelul de trai din România, intenții de evaziune, de a părăsi definitiv ţara, ascultarea și colportarea de știri transmise de posturile de radio Vocea Americii și Europa Liberă, denunțarea apartenenței la un cult religios, altul decât cel ortodox. Toate cele trei hotărâri ale Curții de Apel București pot fi contestate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Fotografii: CNSAS, Hepta

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro