Proiectul de adoptare a Ordonanţei a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 159 de voturi pentru, 19 împotrivă şi 80 abţineri.
Reprezentantul Comisiei de Strategie şi Prognoză, din cadrul Guvernului, Ion Ghizdeanu a anunţat, în Parlament, câţi români au depus bani în conturile deschise de statul român.
„În prezent sunt peste 10.300 conturi ‘Junior’ deschise. „Nu există judeţ unde să nu fie peste 100, 200 de conturi deschise, doar după două luni de funcţionare”, a spus Ion Ghizdeanu, în cadrul dezbaterilor din plen.
Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat în plenul Camerei Deputaţilor că iniţiativa vine în sprijinul familiilor şi al copiilor.
„Contul Junior se deschide din oficiu pentru toţi copiii din România. Asta nu înseamnă că vreun părinte este obligat de cineva ca să depună suma de 1.200 de lei, la care se adaugă un bonus primit de la stat de 600 de lei. Să îmi arătaţi o bancă din România care să dea o primă la depunere de 50%, eu merg acolo şi îmi pun toţi banii şi oricare dintre dumneavoastră aţi face acelaşi lucru. Deja sunt câteva mii de persoane care au început să alimenteze acest cont pentru că au înţeles care sunt beneficiile. (…) Cei care nu vor să acceseze acest cont nu au niciun fel de problemă, niciun fel de obligaţie”, a explicat Vasilescu.
Liderul deputaţilor USR, Cristina Prună, a susţinut că proiectul Guvernului este o „iluzie”.
„Avem 1.800.000 de oameni care lucrează pe salariul minim şi care credeţi dumneavoastră că îşi vor permite să economisească lunar 100 de lei pentru copiii lor. E o iluzie că de fapt îi ajutăm pe cei mai nevoiaşi şi că de fapt facem bine prin acest program. În plus, aceşti bani pot fi accesaţi doar în momentul când copilul împlineşte 18 ani. Deci, e o manieră mascată prin care statul se împrumută de la populaţie”, a spus Prună.
Guvernul condus de Viorica Dăncilă a adoptat, la sfârşitul anului trecut, instituirea unui mecanism de economisire pentru copii, contul de economii „Junior Centenar”, care să faciliteze accesul la educaţie şi să acopere lipsa de venituri.
Astfel, statul a deschis la Trezorerie pentru fiecare copil în vârstă de până la 18 ani un cont special de economisire, în care părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului pot depune bani, iar statul contribuie cu o primă anuală.
Astfel, potrivit Ordonanţei de Urgenţă, începând cu 2019, pentru suma minimă de 1.200 de lei depusă anual de părinte sau în cazul copiilor din sistemul de protecţie socială de stat în contul special de economisire statul contribuie cu o primă de 600 de lei, anual.
Banii economisiţi prin acest instrument pot fi retraşi după împlinirea vârstei de 18 ani pentru finanţarea studiilor universitare sau pentru a acoperi la momentul respectiv lipsa de venituri. Sumele pot fi retrase până la împlinirea de către titular a vârstei de 18 ani doar în cazul unor situaţii descrise expres în actul normativ, cum ar fi cazurile unor boli grave.