Este panică generalizată pe piețele financiare asiatice, după ce bursele din China au început anul 2016 cu stângul. Declinul incontrolabil, cu 7% în prima şedinţă de tranzacţionare din 2016, a creat noi îngrijorări legate de a doua cea mai mare economie a lumii, iar impactul negativ a fost resimţit şi pe pieţele europene, inclusiv pe bursa de la Bucureşti, unde piaţa a coborât cu sub 1%.
Rulajul pieţei se cifra la 1,85 milioane lei (409.734 de euro), din care 1,11 milioane lei (246.117 de euro) erau acţiuni. Cele mai semnificative tranzacţii au fost efectuate cu acţiunile Fondul Proprietatea, Erste Group Bank şi Transgaz.
Dacă scăderile de pe burse vor continua timp de mai multe luni, se poate ajunge la un nou val de austeritate şi o scădere a consumului, cred analiștii economici. O nouă încetinire economică şi o nouă recesiune ar influenta şi economia României, în sensul inducerii unor fluctuaţii pe pieţele petrolului – scăderea preţului petrolului – şi a dolarului, respectiv scăderea cotaţiilor mărfurilor – metalelor – din statele exportatoare in China.
În cazul României, schimburile comerciale cu China au o pondere redusă în comerţul exterior, respectiv 1% în ceea ce priveşte exporturile româneşti şi 3,6% în ceea ce priveşte importurile din China. De asemenea, investiţiile străine din China în România deţineau o pondere de 0,2% în totalul investiţiilor străine directe la sfârşitul anului 2013.
Bursele din Shanghai şi Shenzhen au fost închise, astăzi, în mod prematur, după o cădere de aproape 7% provocată de introducerea unui mecanism destinat să prevină volatilitatea, dar care a ridicat semne de întrebare cu privire la eficacitatea sa, informează AFP.
Mecanismul „circuit breaker” fusese anunţat anul trecut de autorităţile de reglementare de la Beijing şi a intrat în vigoare în prima zi de tranzacţionare din 2016. Acest sistem care nu este specific Chinei, în condiţiile în care Bursa de la New York a introdus un mecanism similar la finele anilor 80, prevede suspendarea tranzacţiilor în cazul unor fluctuaţii mai mari de 20%.
În momentul suspendării cotaţiilor, indicele Shanghai Composite înregistra o scădere de 6,86%, sau 242,92 puncte, până la 3.296,26 puncte, în timp ce indicele Bursei de la Shenzen a înregistrat un declin de 8,22%, până la 2.119,16 puncte.
Scăderile semnificative înregistrate luni de bursele chineze au fost provocate şi de apropiata expirare a măsurilor introduse de autorităţile de la Beijing pentru a limita prăbuşirea pieţelor financiare din vara anului trecut.
În luna iulie 2015, Guvernul chinez a decis să interzică acţionarilor care deţin mai mult de 5% din acţiunile unei companii cotate la bursă să-şi vândă titlurile. Tot luni au fost publicate o serie de date statistice privind indicele PMI pentru luna decembrie, care arată că activitatea industrială în China a înregistrat o scădere mai mare decât se estima.
În plus, China a decis luni să reducă valoarea yuanului în raport cu dolarul, moneda chineză trecând pragul de 6,5 yuani pentru un dolar pentru prima dată în ultimii patru ani şi jumătate, în condiţiile în care presiunile asupra monedei chineze au crescut pe fondul încetinirii economiei.
Și marile pieţe europene au deschis în scădere, influenţate de datele economice din China. Indicele FTSE 100 (Londra) a coborât cu 1,7%, DAX (Frankfurt) cu 3,4%, iar CAC (Paris) cu 2,3%.