Cuza” din Capitala. Ieri, arestarea lui a fost urmata de cea a altui cadru universitar de la aceeasi facultate privata ieseana. Anchetatorii au insa in vizor si cativa profesori de la Academia de Politie. Lucian Bratu, asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Ecologice „Dimitrie Cantemir” din Iasi, si-a insotit studentii la Bucuresti, unde acestia urmau sa sustina examenul de licenta la Academia de Politie, universitatea lor nefiind acreditata. Bratu a fost retinut de procurori chiar in sala de examen, cand studentii sustineau o proba a licentei. El primise 700 de euro de la un student, iar anchetatorii sustin ca mai „incasase” de la alti sapte suma de 7.000 de euro. in schimbul banilor, asistentul universitar promisese sa-i „ajute” pe studenti sa scape mai usor de licenta.
Ieri, judecatorii de la Tribunalul Bucuresti au emis pe numele lui Bratu un mandat de arestare preventiva pentru 20 de zile pentru trafic de influenta. in aceeasi zi, ca urmare a informatiilor pe care le stransesera deja, procurorii l-au retinut si pe Dumitru Popa, lector al aceleiasi facultati din Iasi. Acesta a fost acuzat ca i-a fost complice lui Bratu si ca ar fi primit, la randu-i, 6.200 de euro de la studenti. Judecatorii l-au arestat si pe Popa pentru 29 de zile.
Parchetul National Anticoruptie a anuntat ca ancheta mitei de la Academie este abia la inceput. Procurorii spun ca Bratu le promitea mituitorilor ca va interveni in favoarea lor pe langa anumite persoane din cadrul Academiei de Politie pentru ca studentii cu dare de mana sa promoveze examenul de licenta fara batai de cap. Se pare ca deja au o „lista neagra” a profesorilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News