Pompierii fac pregătirile necesare pentru a putea continua și
pe timpul nopții operațiunea de căutare în lacul de lângă Caracal în care
există suspiciunea că criminalul ar fi aruncat probe ale crimelor sale.
În baza operativă de pe malul lacului au instalat un stâlp
de lumina pentru a putea să se schimbe și să se organizeze în siguranță.
Surse din cadrul pompierilor spun că este imposibil de estimat cât vor dura căutările, deoarece suprafața este una mare iar condițiile nu sunt prielnice unei astfel de operațiuni.
Fundul lacului e mâlos, plin de vegetație, bolovani și
foarte multe gunoaie.
Timp de câteva ore, până la lăsarea serii, scafandrii au încercat să găsească probe în lac în cazul presupuselor crime pe care le-ar fi săvârşit Gheorghe Dincă.
Căutările nu au avut succes, potrivit unor surse, scafandrii
găsind doar resturi animale.